Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Liniştea, bunăstarea, afirmarea, menţinerea la un anumit nivel de trai depind de tine însuţi” (II)

Convorbire cu doamna decan Elena Ana IANCU

„Liniştea, bunăstarea, afirmarea, menţinerea la un anumit nivel de trai depind de tine însuţi” (II)

Doamna decan Elena Ana IANCU, reluăm discuţia noastră referitor la cele trei săptămâni petrecute în America de Nord.

Cum se prezintă continentul american, decoperit cu sufletul de un român la primul descălecat?
În Millennium Park - iasomia şi fotbalul
Ajungând la Chicago nu puteam rata Millennium Park, unde am redescoperit parfumul iasomiei într-un loc protejat în care acest „dar al Domnului" răsplătea trecătorii cu parfumul său răcoritor. Aici aveam să-i aud pe mulţi vorbind româneşte, iar iasomia era parcă un autentic prevestitor al noilor prietenii ce se vor lega pe pământ american. Şi iată cum, din Maramureş, de la Târgu-Lăpuş, Cerneşti, Preluca-Veche, Copalnic-Mănăştur, în Bihor şi până la Chicago, găsim aceleaşi flori care pe veci ne cheamă, ne încântă şi ne îndeamnă să ne întoarcem la pământul care ne dă energia creatoare şi liniştea personală. Tot în ameţitorul parc, în lumina razelor de soare ce se reflectau în renumitul „bob de fasole" am avut o întâlnire de neuitat pentru câteva minute cu o parte din membrii echipei de fotbal Orlando City care aveau programat un meci cu Chicago. Am făcut cunoştinţă, am schimbat impresii şi am avut discuţii despre sportul românesc, în special despre fotbal, timp în care se făceau poze, iar cineva chiar filma. A doua zi, am descoperit pe site-ul oficial al echipei un video cu întâlnirea noastră de la Chicago sub titlul Exploring Downtown Chicago On Gameday .
http://www.orlandocitysc.com/post/2015/06/06/exploring-downtown-chicago-gameday?autoplay=true
Le mulţumim pentru prietenia arătată şi interesul manifestat.
Cascada Niagara şi frăguţele
În timpul vizitei la cascada Niagara, o frumuseţe ce parcă depăşea cele două curcubeie însetate care se adăpau în dezlănţuita apă ce se prăvălea, am văzut gingaşe flori albe presărate printre stâncile din jur... erau frăguţele. În acel moment, mi-am imaginat pădurile întinse de la noi cu poieniţele pline de frăguţe, mă şi vedeam culegându-le pentru a le transforma în mărgeluşe...
Cum sunt românii pe care i-aţi cunoscut în America?
Aş putea spune, fără să greşesc, că românii pe care i-am cunoscut pe pământul american sunt  oameni care generează energii pozitive, iniţiază afaceri, schimbă lucrurile, salvează vieţi, apără valori fundamentale, făuresc destine.
Am întâlnit mulţi oameni de diferite naţionalităţi  care preţuiesc  valorile fundamentale ale statelor lumii, în general ale Americii şi ţării din care provin în mod special. Sunt familii plecate din România cu mulţi ani în urmă.... altele mai recent, persoane care au plecat singure în SUA iar astăzi şi-au întemeiat familii, fie cu români, fie cu cetăţeni americani sau ai altor state. Am înţeles că indiferent unde te afli liniştea, bunăstarea, afirmarea, menţinerea la un anumit nivel de trai depind de TINE ÎNSUŢI. A fi cutezător, deschizător de drumuri, iniţiator de proiecte noi care să genereze plus valoare, să aducă mai multe beneficii personale, instituţionale şi nu în ultimul rând, ţării în care trăieşti înseamnă a avea voinţă, a munci foarte mult, a nu fi inadaptabil social şi în permanent conflict cu sistemul în care trăieşti.
Zile de neuitat, cu specific românesc, am trăit făcând plăcinte ca la Petrileni (Rieni-Ştei), Bihor; gogoşi şi plăcinte cu prune la cuptor şi povestindu-ne viaţa, ascultând poveştile oamenilor pe care i-am întâlnit; le-am promis că vom reveni pe pământ american să descoperim frumuseţea Americii, să învăţăm mai multe, să preţuim lucrurile înfăptuite de români, oriunde ne-am afla şi să apreciem mai mult ceea ce avem aici acasă, în România.
Aşadar, le-aţi promis că o să vă întorceţi în USA...
Aşa este. Personal am promis că ne vom revedea cu cei care ne-au găzduit şi ne-au oferit accesul la sursele de documentare. Şi profesional am promis că ne vom întoarce. Îmi doresc ca discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii din poliţiile locale, cadre didactice şi alţi prieteni pe care i-am întâlnit, specializaţi în diferite domenii de activitate, să fie doar primul pas înspre colaborări universitare, în special pe proiecte de cercetare ştiinţifică/comparativă/inovatoare, beneficiarii reciproci fiind comunităţile universităţilor în care predăm, iar studenţii noştri să aibă noi oportunităţi de a se documenta, a învăţa şi de a participa la mobilităţi internaţionale.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (75 de poze), accesaţi Galeria foto: „Liniştea, bunăstarea, afirmarea, menţinerea la un anumit nivel de trai depind de tine însuţi” (II)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:14:49 Ora standard a Europei de Est