Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Consiliul Naţional al Elevilor cere modificarea structurii anului şcolar

Semestrul I va avea în total 16 săptămâni

Consiliul Naţional al Elevilor cere modificarea structurii anului şcolar

Consiliul Naţional al Elevilor, unica structură reprezentativă a elevilor pe plan naţional, cere modificarea structurii anului şcolar 2015-2016.

Astfel, luând în calcul necesitatea unui semestru I mai lung şi scăderea interesului  cadrelor didactice şi elevilor la sfârşitul celui de-al doilea, datorită suprapunerii perioadei examenului de bacalureat cu perioada de predare,  Consiliul Naţional al Elevilor propune anumite modificări.
Semestrul I, ce va avea în total 16 săptămâni, va începe marţi, 2 septembrie 2015 şi se va încheia în data de 18 decembrie 2015, vineri. Vacanţa de iarnă se doreşte a fi în perioada 19 decembrie 2015- 3 ianuarie 2016, precedată de perioada tezelor (16 noiembrie-4 decembrie 2015).
Semestrul al II lea, cu o săptămână mai lung decât primul, va începe luni, 4 ianuarie şi se va termina vineri, 3 iunie. În perioada 18 aprilie 2016-22 aprilie 2016, va fi organizat Programul Şcoala Altfel intitulat ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun". Consiliul Naţional al Elevilor doreşte mărirea duratei acestuia în viitor la două saptămâni în funcţie de posibilităţile financiare. În acelaşi timp, un fond financiar specific local şi naţional se doreşte a fi instituit, in vederea finanţării proiectelor derulate în acea perioadă. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 23 aprilie 2016- 8 mai 2016, succedată de perioada tezelor ce se va încheia pe 22 mai 2015. 
Prin implementarea acestei structuri a anului scolar, Consiliul Naţional al Elevilor îşi doreşte sporirea gradului de coerenţă şi eficacitate în procesul educativ prin divizarea în două perioade distincte şi continue pentru studiu şi două vacanţe şcolare cu durata de două săptămâni fiecare asigurând un standard ridicat de calitate a actului educaţional.
Eusebiu-Mihail Tudoroiu

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:51:19 Ora standard a Europei de Est