Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Cum ne hidratăm şi rehidratăm corect, în sezonul estival

Apa, element indispensabil vieţii!

Cum ne hidratăm şi rehidratăm corect, în sezonul estival

Nutriţioniştii spulberă mitul celor 2 litri de apă consumaţi zilnic.

Medicii de la Societatea de Nutriţie din România consideră că, de fapt, necesarul zilnic de lichide se calculează în funcţie de masa corporală şi vârstă, activitate fizică, temperatura ambientală, starea de sănătate, pe care le avem fiecare. Aşadar, pentru adulţi, nutriţioniştii recomandă un aport de 35 ml/kgcorp, la copii aportul este de 50-60 ml/kgcorp, iar la nou-născuţi, 150 ml/kgcorp. „La copii, necesarul zilnic de lichide este mai mare, din cauza capacităţii reduse a rinichilor de a limita diureza, a procentului ridicat de apă din compoziţia corporală şi a suprafeţei corporale mari", explică dr. Cristina Lăcătuşu, membru al Societăţii Române de Nutriţie.
În ceea ce le priveşte pe femeile gravide ori pe cele care alăptează, specialiştii susţin că necesarul lor zilnic de apă este cu 600-700 ml mai mare decât la ceilalţi adulţi, datorită nevoilor crescute pentru producţia lactată. De asemenea, necesarul este crescut şi pentru persoanele care practică efort fizic de intensitate crescută, dar şi în cazul celor bolnavi. Ca sfat general, medicii recomandă consumul a cel puţin opt pahare de apă zilnic. În condiţii generale, un adult metabolizează până la trei litri de apă pe zi, cantitate care reprezintă echilibrul dintre aportul şi pierderea de lichid. Apa este eliminată de organism prin rinichi, piele, plămâni şi intestin, iar vara, pierderile de apă prin piele sunt însemnate.
„Aproximativ 300 ml de apă se pierd zilnic la nivel cutanat, iar 100 ml se pot pierde suplimentar prin perspiraţie nomală. În condiţii de creştere a temperaturii mediului ambiant sau de efort fizic crescut, se pot pierde încă 250 ml sau chiar mai mult". Specialistul mai spune că, prin respiraţie, se pierd în fiecare zi aproximativ 350 ml de apă, cantitate care variază în funcţie de condiţiile climaterice, fiind mai redusă la cald şi umezeală şi mai mare la temperaturi scăzute. Cei mai mari „consumatori" sunt rinichii, un adult eliminând zilnic, prin rinichi şi intestin, peste 2000 ml de apă. La practicanţii eforturilor fizice sportive pe timp de vară, cantităţile eliminate pot creşte de 3 ori în funcţie de tipul de efort şi dacă acesta se desfăsoară la soare, în incinte aerisite sau nu.
Simptome ale deshidratării
Deshidratarea uşoară apare atunci când organismul are un deficit de aproximativ 2% din volumul total de apă al organismului, aceasta se manifestă prin sete şi, uneori, prin pierderea apetitului şi prin senzaţia de piele uscată. Dacă apa pierdută nu este recuperată prin consumul de lichide, deshidratarea se poate accentua. Apă mai puţină, înseamnă mai puţină plasma sanguină, iar pentru a compensa scăderea în volum a plasmei sangvine ritmul cardiac şi cel al respiraţiei cresc. Apoi datorită transpiraţiei mai reduse, organismul nu se poate răcori suficient, şi temperatura corporală creşte.
Dacă deficitul de apă ajunge la 5-6% din volumul total de apă al organismului, pot apare stări de somnolenţă şi oboseală persistentă, ameţeală, dureri de cap, iar mai rar chiar şi amorţeala unuia dintre membre.
O greşeală pe care o fac multe persoane deshidratate este aceea că încearcă să o combată cu consumul de cafea sau alcool, deoarece cafeaua şi alcoolul, deshidratează suplimentar organismul (mai ales alcoolul distilat).
Devine destul de grav dacă organismul ajunge la un deficit de apă de 10-15%, în acest moment apar spasme musculare, pielea capătă aspect uscat şi îşi pierde elasticitatea (atunci când o apeşi cu degetul îşi revine greu la poziţia iniţială), vederea se înceţoşează, apare starea de confuzie şi chiar halucinaţii, transpiraţia şi nevoia de a urina se reduc considerabil. Depăşirea unui deficit de apă de 15% duce la deces, viaţa nu mai este posibilă în asemenea condiţii.
Analizează culoarea urinei să vezi dacă eşti deshidratat
Culoarea unei urine normale este uşor gălbuie şi limpede. Dacă urina devine mai închisă la culoare, ar trebui să tragem un semnal de alarmă, iar dacă aceasta devine maronie şi tulbure, este necesară de urgenţă o vizită la medic.
Acest fenomen apare datorită faptului că un deficit de apă în organism face ca rinichii să lucreze în mod deficitar. În consecinţă este eliminată o cantitate mai mică de urină, care este însă foarte concentrată şi care conţine mai ales reziduuri.
Ce este de făcut?
Consumaţi apă plată, minerală sau orice fel de apă astfel încât să nu apară senzaţia acută de sete;
Consumaţi zilnic fructe şi legume proaspete, mari depozitare de lichide (roşii, ardei gras, salată, struguri, pepene verde şi galben, portocale, grappe fruit etc.)
Suplimentaţi aportul de săruri minerale mai ales cu Calciu, Magneziu, Potasiu şi Sodiu.
Conferiţi băuturilor de după efortul fizic un caracter izoton şi glucidic, pentu a contracara atacul acid de după efort.
Adevăruri!
Nu vă abţineţi să beţi apă, apa nu îngraşă, apa nu conţine calorii, surplusul se elimină prin urină.
Eliminând apa din organism nu slăbim, doar ne deshidratăm, masa adipoasă nu dispare decât arsă în efort, şi nici măcar în oricare efort.
Hidratarea şi rehidratarea nu elimină şi nu previn celulita.
Aportul corect de apă ne fereşte de infecţii urinare.
Aportul de apă este direct proporţional cu cantitatea de glucide şi de proteine ingerate.
În cazuri de deshidratare, tensiunea arterială scade.
As. med. gen. Paşca Laura,
Şcoala Gimnazială Internaţională Agora

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 09:08:50 Ora standard a Europei de Est