Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Vineri, au fost plantate 40 de sălcii pe malul drept al Pârâului Peţa

Primăria Oradea şi Romprest au lansat Proiectul Eco-Friendly

Vineri, au fost plantate 40 de sălcii pe malul drept al Pârâului Peţa

Vineri, 24 aprilie 2015, Primăria Oradea şi Compania Romprest Service au lansat Proiectul Eco - Friendly, ce a constat în organizarea unei acţiuni de plantare a 40 de sălcii pe malul drept al Pârâului Peţa, pe intervalul cuprins între podul de lângă Universitatea Oradea şi pasarela metalică de pe Pârâul Peţa.

Astfel, clasa a III-a C de la Şcoala Gimnazială „Dacia" - coordonată de prof. Hava Florica şi clasa a IV-a A de la Liceul „Don Orione" - coordonată de prof. Florentina Păscar Iohana, au fost susţinute în acţiunea de plantare de echipa specializată Romprest, care s-a ocupat de pregătirea gropilor şi oferirea necesarului aferent plantării. Fiecare copil a fost dotat corespunzător, primind mănuşi, lopeţi şi găletuşe, obiecte ce le-au şi fost oferite cadou de Romprest.
Lângă fiecare salcie plantată s-a montat câte o plăcuţă cu denumirea proiectului, semnată cu numele copiilor care au plantat şi au adoptat salcia. După acţiunea de plantare, copiii vor avea în continuare grijă de arbori, putând să facă poze cu evoluţia acestora. Pozele pot fi trimise pe adresa www.romprest.ro.  
„Eco-Friendly este un proiect inedit pentru Primăria Oradea. Sperăm că prin această acţiune să atragem atenţia asupra importanţei creării de spaţii verzi în municipiul Oradea şi sperăm că la acţiunile viitoare vom fi sprijiniţi de cât mai mulţi copii, care să devină astfel prieteni ai naturii", a spus şeful Serviciului Servicii Publice şi Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Oradea, dl. Mircea Stejerean.
Proiectul Eco - Friendly are ca scop iniţierea şi implementarea acţiunilor de educaţie ecologică, menite să dezvolte o atitudine pozitivă faţă de mediul înconjurător.
„Milităm pentru aplicarea politicilor de protecţie a naturii, în acest sens iniţiem şi susţinem conceptul de educaţie ecologică. Acordăm o importanţă majoră educaţiei şi aplicării ei, motiv pentru care iniţiem campanii de conştientizare spre protejarea mediului înconjurator, chiar din zona şcolară. Facem, astfel, primul pas către un viitor mai bun - aşa cum ni-l dorim cu toţii. ROMPREST a iniţiat şi desfăşurat, în parteneriat cu instituţii de stat sau ONG-uri, foarte multe proiecte de CSR, menite să dezvolte comportamentul eco-civic de responsabilizare al tinerei generaţii faţă de mediu şi resursele planetei," a declarat Adriana Calcan, manager Marketing Romprest.
La finalul actiunii, toţi participanţii au fost premiaţi cu diplome şi medalii, oferite de reprezentanţii Primăriei Oradea şi ai S.C. Compania Romprest Service SA, iar Poliţia Ecologică a ţinut o mică lecţie de ecologie.
Mirela Macra & Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (96 de poze), accesaţi Galeria foto: Vineri, au fost plantate 40 de sălcii pe malul drept al Pârâului Peţa.

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 20:22:20 Ora standard a Europei de Est