Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Prietenii naturii au semănat grâu şi au ieşit pe malul Crişului

Micii ecologişti de la Agora

Prietenii naturii au semănat grâu şi au ieşit pe malul Crişului

Anotimpul primăvara este asemeni unei magii. Peste tot, culori splendide acoperă pământul, miresme minunate plutesc în văzduh, iar razele soarelui deschid mugurii florali.

Elevii claselor a II-a şi a III-a de la Şcoala Internaţională Agora au primit cu multă bucurie în suflete reînvierea naturii. Împreună cu doamnele învăţătoare Alina Popa şi Daniela Drugaş, au ieşit ieri (joi, 26 martie 2015) în natură. În cadrul proiectului ,,Prietenii naturii", organizat de Centrul de informare europeană EUROPE DIRECT Agora Oradea, au citit poveşti, au spus versuri şi ghicitori despre primăvară şi au discutat despre activităţile specifice din gospodării. Cu mare nerăbdare, au aşezat în pământ roditor seminţe de grâu şi fasole, fiecare în ghiveciul său, pe care le vor uda şi le vor observa zilnic în aşteptarea plăntuţelor. Apoi cu încântare au ieşit pe malul Crişului Repede pentru a admira natura şi a identifica schimbările produse: iarba şi florile... zâmbind sub razele călduţe ale soarelui, precum şi zarzărul în floare; pescarii răbdători aşteptau ca vreun peşte jucăuş să se atingă de momeală şi să se prindă în undiţă; pe mal, tinerii orădeni au ieşit la jogging.
Aerul proaspăt şi soarele prietenos au bucurat sufletele copiilor.
Reciclarea este soluţia unui viitor mai bun şi mai curat
Revenind în sala de clasă, am completat şi am discutat pe marginea unui chestionar despre necesitatea ocrotirii naturii, a protejării mediului înconjurător, despre importanţa colectării selective a deşeurilor şi despre reciclarea materialelor refolosibile. Din informaţiile prezentate, copiii au aflat cu surprindere că din cele 1,5 -2 kg de gunoi pe care îl produce zilnic un cetăţean, jumătate este reciclabil. Am ajuns astfel la concluzia că reciclarea este soluţia unui viitor mai bun şi mai curat.
Următoarea activitate a proiectului va avea loc în 5 iunie, când vom sărbători împreună Ziua Mediului.
Dana, Alina & Ovidiu
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Prietenii naturii au semănat grâu şi au ieşit pe malul Crişului.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 09:17:27 Ora standard a Europei de Est