Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

La Târgul de Turism al României

În perioada 12- 15 martie, la Romexpo Bucureşti

La Târgul de Turism al României

Primăria Municipiului Oradea, prin intermediul Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune şi Consiliul Judeţean Bihor au participat în perioada 12-15.03.2015 la Târgul de Turism al României, Romexpo Bucureşti, dedicat pieţei de turism din România.

Oferta turistică Oradea, Băile Felix, judeţul Bihor a fost prezentată într-un stand de 50 m2
Cu mai bine de peste 30.000 de mii de vizitatori, sute de reprezentanţi ai celor mai importanţi operatori de turism, 200 de expozanţi, Târgul de Turism al României - Bucureşti, este cel mai mare şi mai important eveniment de profil din România. 
Participarea la târgul de turism s-a realizat printr-un stand comun, cu un design actual şi simplu care surprinde, unitar, trei componente majore ale turismului din regiune (balnear, urban, natural). Standul a măsurat o suprafaţă de 50 m2, localizat în pavilionul C3 lângă scena principală a târgului şi standul ANT şi a Municipiului Bucureşti. Fiecare destinaţie turistică, Oradea, Băile Felix, judeţul Bihor a beneficiat de un infodesk de 1.5 m personalizat şi de o masă pentru discuţii cu operatori, agenţii de turism sau alţi profesionişti din domeniu.
Faţă de celelalte târguri la care a fost prezentă oferta turistică Oradea - Băile Felix, în cadrul târgului de la Bucureşti, oferta a fost completată de oferta turistică a judeţului Bihor. Prin intermediul Centrului naţional de informare şi promovare turistică Bihor, Consiliul Judeţean a participat la promovarea turismului din regiune cât şi la eforturile de realizare a standului şi rezervare a spaţiului necesar pentru acesta. Pe lângă broşura de promovare a ofertei Oradea Băile Felix concisă sub titlul „Capitala ArtNouveau şi a Băilor termale din România" vizitatorii au primit oferte de sejururi în Băile Felix, şi informaţii despre obiectivele turistice din Bihor prin intermediul materialelor „Călător prin Bihor". Pentru acest târg hotelurile membre ale asociaţiei de promovare turistică au prezentat şi promovat oferta pentru sezonul estival, evenimentul promovat de asociaţie fiind Serbările Cetăţii care vor avea loc în toamna acestui an. În vederea atragerii de turişti la deschiderea Cetăţii Oradea, am stabilit contacte cu cele mai importante agenţii de turism din România în vederea creării unor pachete/sejururi în perioada deschiderii cetăţii. În perioada imediat următoare, Asociaţia în colaborare cu hotelierii şi agenţiile de turism locale, vor pregăti pachete turistice speciale pentru septembrie - octombrie, când vor avea loc Serbările Cetăţii, Festivalul Internaţional de Teatru Scurt şi Toamna orădeană.
Pe parcursul celor 4 zile de târg, standul regiunii a fost vizitat de peste 3.000 de persoane interesate de oferta noastră. Voluntarii şi reprezentanţii asociaţiei le-au pus la dispoziţie informaţii cu oferta turistică locală, cât şi informaţii privitoare la calendarul de evenimente din acest an cu un accept pe evenimentul de deschidere a Cetăţii Oradea. S-au stabilit contacte cu 70 de tour-operatori şi agenţii de turism din România, în vederea creionării şi promovării unor pachete şi programe turistice cu Oradea - Băile Felix - Judeţul Bihor. În cadrul târgului Băile Felix rămân cea mai cunoscută şi căutată ofertă turistică, din regiune, dar proiectele de reabilitare a Cetăţii Oradea, Pieţei Unirii, construcţia Aquaparcului Nymphea sau a unor noi spaţii verzi sau piste de biciclete, au stârnit un real interes din partea marilor agenţii de turism. În acest sens în cursul acestui an va fi organizată o vizită de studiu a celor mai importante agenţii de turism din România pentru a prezenta şi vedea oferta oraşului şi a staţiunii Băile Felix. Vizitatorii standului nostru, interesaţi de un sejur la Băile Felix, au beneficiat de o reducere de 10% pentru rezervările făcute în perioada târgului.
Pentru că propriii cetăţeni sunt la fel de importanţi ca şi turiştii, când vine vorba de dezvoltarea turismului local, am decis să răsplătim toţii orădenii sau bihorenii, care ne-au vizitat standul, cu o poză cu Mândru & Orădean (imagini facebook OradeaTurism).
Oferta promovată s-a bucurat de un interes ridicat atât din partea profesioniştilor din turism (agenţii şi touroperatori) cât şi din partea publicului larg sau a mass-media, unul dintre vizitatorii afirmând că „Oradea este periculos de frumoasă!" Pe durata celor 4 zile s-au realizat 3 reportaje video şi un reportaj radio despre oferta turistică a Băilor Felix, oraşului Oradea şi judeţului Bihor. 
Ce urmează?
Asociaţia de promovare a turismului va promova Oradea - Băile Felix vor participa săptămâna aceasta la două târguri de profil în perioada 20-22 martie: la Târgul de Turism Touristica - Cluj-Napoca şi la  Târgul de Turism Vacanţa - Timişoara.
Mulţumiri!
Mulţumiri membrilor Asociaţiei: Primăria Municipiului Oradea (care a asigurat cheltuielile de participare), Aqua President, Ramada Oradea, Double Tree by Hilton, Lotus Center, Eurobusiness Parc Oradea şi Zona Metropolitană Oradea.
Consiliul Judeţean, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, Agenţia de Publicitate Bizmart (broşură), Davidsign (harta turistică), Universităţii din Oradea prin Facultatea de Geografie Turism şi Sport  care a delegat 2 studenţi care să sprijine activitatea de promovare din stand, Samoilă Adrian (imagine stand cu Oradea), Marcel Socaciu (imagine stand Cascada Vadul Crişului), Remus Toderici (plăcuţe Mândru& Orădean.
Biroul de presă
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: La Târgul de Turism al României.

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 20:31:18 Ora standard a Europei de Est