Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Premiul al II-lea şi premiul special pentru scenografie de la Festivalul de teatru şcolar în limba spaniolă

Trupa de teatru spaniol a vulcaniştilor orădeni s-a întors de la Bucureşti, cu

Premiul al II-lea şi premiul special pentru scenografie de la Festivalul de teatru şcolar în limba spaniolă

De trei ani, consecutiv, membrii trupei de teatru în limba spaniolă de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan" din Oradea, îndrumaţi de d-ra prof. Sonia Luque Martin, sunt „abonaţi" la premiile Festivalului de teatru şcolar în limba spaniolă.

În 2013, elevii doamnelor prof. Sonia Luque Martin şi Rodica Pop, au obţinut premiul al III-lea, cu drept de participare la Festivalul internaţional din Slovacia şi la tabăra campionilor, în 2014, locul V şi participare la tabăra campionilor, iar anul acesta, în 13-14 februarie 2015, au ocupat a II-a treaptă a podiumului, şi au câştigat premiul special pentru Cea mai bună scenografie, obţinut de d-ra profesor Sonia Luque Martin. Să mai spunem că şi afişul oficial al festivalului a fost realizat tot de o vulcanistă orădeană, de eleva Miruna Lup, eleva d-nei prof. Patricia Marcu.
Şi în acest an, vulcaniştii orădeni s-au întors acasă cu trofeul festivalului şi cu placheta oferită de ambasadorul Spaniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Ramiro Fernandez Bachiller, iar în iulie-august, trupa va beneficia pentru a treia oară, consecutiv, de 7 zile de tabără la Costineşti. Membrii trupei sunt elevi din clasele IX-XI C, de la secţia bilingv spaniolă: Bianca Varga, Roxana Man, Nicole Mihaliuc şi Cezara Georgescu - „veteranii" trupei, Lovas Brigitta Timea, Adina Maghiar şi Danesa Moisi.
Din nou, orădencele noastre au reuşit să „bată" (să surclaseze) echipaje ale unor licee cu tradiţie din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi. La festival au participat nouă echipaje de la opt licee din ţară care deţin secţie bilingv spaniolă: din Bucureşti (2), Braşov, Ploieşti, Iaşi, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara şi Oradea. La actuala ediţie (a XI-a), desfăşurată la Palatul Naţional al  Copiilor din Bucureşti, clasamentul a fost următorul: pe locul I - echipajul Colegiului Naţional „Jean Monnet" din Ploieşti, loc. II - echipajul Colegiului Naţional „Iosif Vulcan" din Oradea, loc. III - echipajul Lic. T. „Eugen Pora"din Cluj-Napoca, loc. IV - echipajul Lic. Bilingv „Miquel de Cervantes" din Bucureşti, loc. V - Lic. T. „Dimitrie Cantemir" din Iaşi.
Trupa vulcaniştilor orădeni a câştigat locul al II-lea cu piesa „Las mujeres del Guernica", de Jeronimo Lopez Mozo, piesă dramatică, pusă cu mult succes în scenă de d-ra prof. Sonia Luque Martin,
răsplătită cu premiul special pentru Cea mai bună scenografie.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Premiul al II-lea şi premiul special pentru scenografie de la Festivalul de teatru şcolar în limba spaniolă.    

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:40:01 Ora standard a Europei de Est