Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Am participat la un stagiu de formare în Republica Cehă

În perioada 3-7 noiembrie

Am participat la un stagiu de formare în Republica Cehă

În perioada 3-7 noiembrie 2014, doamnele profesori Chirodea Alexandra Teodora şi Fuciu Cristina Laura au participat la stagiul de formare „Current issues in education-early school leaving" - Probleme curente în educaţie-abandonul şcolar timpuriu organizat de către instituţia ITC International la Praga, Republica Cehă.

Stagiul face parte din proiectul Erasmus+ secţiunea KA 1 conceput de doamna profesor Florea Camelia Simona.
Părăsirea timpurie a şcolii este un aspect relevant în toate ţările UE şi a atras atenţia atât cercetătorilor în domeniu cât şi factorilor de decizie politică şi educatorilor. Există un risc real pe termen lung de dezavantaj socio-economic pentru o persoană care abandonează şcoala timpuriu. Pentru mulţi, abandonului şcolar timpuriu poate să conducă la oportunităţi reduse de angajare şi un risc crescut de sărăcie şi şomaj. De asemenea, adolescenţii care abandonează şcoala timpuriu au un risc crescut de consum de droguri, activitatea infracţională şi probleme psihologice. Mulţi tineri care au abandonat şcoala timpuriu simt că sunt văzuţi ca „rataţi" sau „învinşi" de comunitate în general deoarece există un stereotip negativ faţă de părăsirea timpurie a şcolii care creează un stigmat.
Cursul a permis celor 15 participanţi din 6 ţări să împărtăşească experienţe şi practici din ţările lor şi a oferit un fundal teoretic pentru diferite abordări posibile.
Organizate în 9 module, activităţile la care am participat ne-au permis să experimentăm diverse teorii, metodologii, abordări şi forme de evaluare care ar trebui să sprijine elevii cu nevoi diferite şi a căror utilizare în educaţie ar trebui să împiedice abandonul şcolar timpuriu. Prin derularea activităţilor propuse de trainerii de la ITC International ne-am putut dezvolta de asemenea, abilităţile de comunicare cu elevii dificili şi cu părinţii acestora şi am exersat abilităţile de prevenire şi gestionare a conflictelor, am aflat sugestii cu privire la modul acţiune în ceea ce îi priveşte pe elevii cu risc de abandon şcolar timpuriu şi sugestii cu privire la modul de a reacţiona la primele semne de absenteism.
 Au fost propuse strategii eficiente de predare care promovează implicarea activă a tuturor elevilor în parcursuri educaţionale productive. Strategiile propuse au inclus predare şi învăţare activă, învăţarea prin cooperare, educaţia de la egal la egal, utilizarea TIC în educaţie, învăţarea bazată pe proiecte şi învăţarea  bazată pe sarcini, precum şi aplicarea eficientă a creativităţii în educaţie.
S-a abordat evaluarea ca şi caracteristică dinamică a oricărui proces educaţional. În cazul prevenirii părăsirii timpurii a şcolii, evaluarea trebuie să fie strâns legată de evaluarea nevoilor elevilor înainte ca aceştia să se implice într-o activitate de învăţare. Acest lucru permite identificarea din timp a dificultăţilor şi obstacolelor cu care elevii se pot confrunta. Profesorii trebuie să cunoască mijloace moderne de evaluare, tipuri de evaluare şi forme, modele, tehnici şi instrumente pentru a deveni capabili să le folosească în mod eficient la clase pentru a realiza, printre alte obiective educaționale, prevenirea părăsirii timpurii a şcolii.
O serie întreagă de activităţi a vizat modalităţile de lucru cu copiii cu nevoi speciale, aceştia fiind una dintre categoriile cu risc crescut de abandon timpuriu al şcolii. Nu doar că ne-am îmbunătăţit cunoştinţele teoretice şi ne-am împărtăşit experienţa în domeniul lucrului cu copiii cu nevoi speciale, dar am putut vedea şi încerca mai multe metode şi activităţi diferite potrivite pentru lucrul la clasă cu aceşti copii.
Într-o Europă în care migrarea forţei de muncă este o realitate zilnică, clasele multiculturale şi elevii din diferite medii socio-economice au făcut subiectul unui alt modul. Elevii minoritari ca şi grupare şi cei proveniţi din medii economice dezavantajate se află în cea mai mare pondere expuşi riscului de abandon timpuriu al şcolii. De aceea activităţile acestui modul ne-au ajutat să ne dezvoltăm cunoştinţe de psihologie interculturală şi comunicare interculturală şi să concepem sarcini de lucru care să promoveze înţelegerea între elevii de culturi diferite.
Fuciu Cristina Laura

Trimite email
luni, 30 decembrie 2024, 19:04:57 Ora standard a Europei de Est