Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Filmul „De ce eu?”, inspirat de cazul Panait şi filmat la Oradea

Marţi, la ora 19.00 la Filarmonica de Stat

Filmul „De ce eu?”, inspirat de cazul Panait şi filmat la Oradea

Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, parţial filmat la Oradea, va avea două proiecţii de gală pentru orădeni, marţi, 24 februarie, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat, iar de la 20.00, la Cinema Palace.

Seară de gală în prezenţa echipei
Publicul va avea ocazia să-i întâlnească şi să le pună întrebări regizorului Tudor Giurgiu şi actorilor Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile şi Alin Florea.
Invitat special la seara de gală va fi şi fostul procuror Alexandru Lele, unul dintre protagoniştii cazului controversat care a inspirat filmul.
Biletele pentru proiecţia de la Filarmonica de Stat pot fi cumpărate în avans, începând din 18 februarie, în reţeaua Bilet.ro, iar de la casieria instituţiei, doar în ziua galei, de la ora 16.00.
De ce eu? a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin şi va rula în cinematografe din 27 februarie. În Oradea, poate fi vizionat din 27 februarie la Cortina Digiplex şi Cinema Palace - Lotus Center.
De ce eu? a fost parţial filmat la Oradea, oraşul în care Alexandru Lele activa ca procuror când lui Cristian Panait i-a fost încredinţat dosarul său, pentru presupuse fapte de corupţie şi sustragere de documente. Lele dispusese arestarea lui Adrian Tarău, fiul prefectului de Bihor, sub acuzaţia de complicitate la contrabandă cu produse petroliere. Panait însă a refuzat să-l pună sub învinuire pe Lele, în lipsa unor probe concludente, iar la nici o lună de la primirea cazului s-a sinucis, la 29 de ani.
„Într-un astfel de climat, gestul lui Lele de a aresta pe cineva de la nivel înalt pentru contrabandă era absolut singular şi trebuia pedepsit exemplar. «Sistemul» i-a pasat responsabilitatea tânărului procuror Panait care, în scurt timp, s-a văzut pus în faţa unei alegeri morale esenţiale", declară Tudor Giurgiu. La Oradea, echipa filmului a refăcut minuţios scena percheziţiei în casa lui Alexandru Lele, după înregistrările difuzate atunci de o televiziune locală. „E o scenă foarte puternică, pe care am ţinut să o reconstitui fidel", adaugă regizorul.
Personajul inspirat de Panait este jucat de Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti" din Brăila, aflat la debut în rol principal într-un lungmetraj de cinema, iar cel inspirat de Lele, de actorul Alin Florea. Distribuţia este completată de actorii Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreţia Mandric, Sore Mihalache, Ionuţ Caras, Virgil Ogăşanu. Loredana Novak şi Tudor Giurgiu semnează scenariul filmului.
Cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu a fost apreciat de presa internaţională la Berlin. „Kafka ajunge în România post-comunistă", scrie publicaţia americană „The Hollywood Reporter", descriind filmul ca fiind „atractiv vizual şi solid realizat". „Un thriller politic românesc rar", titrează Cineuropa.org, considerând că De ce eu? va avea un impact asupra spectatorilor români şi a celor din fostele ţări comuniste, afectate de corupţia generalizată.
Trailer oficial: http://youtu.be/pU3FukXdiBk
Facebook: www.facebook.com/deceeufilmul
****
Sinopsis. Cristian este un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate.
De ce eu? este produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Eurimages, Programul MEDIA şi SEE Cinema Network, cu participarea HBO România. Co-producători: Hai-Hui Entertainment, Chouchkov Brothers, Cor Leonis Films.
În România, filmul este distribuit de RO Image 2000, în colaborare cu Transilvania Film.
Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea. (T.G.)
P.S. pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Filmul „De ce eu?”, inspirat de cazul Panait şi filmat la Oradea.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:17:25 Ora standard a Europei de Est