Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Au marcat deschiderea Anului Internaţional al Luminii

Printre stele şi constelaţii

Au marcat deschiderea Anului Internaţional al Luminii

Elevii clasei a IV-a B Step by Step de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea participă la atractive activităţi teoretice şi practice în cadrul proiectului educativ transdisciplinar „Printre stele şi constelaţii", sub îndrumarea d-nei prof. Pazmany Nicoleta, preşedintele Astroclub Meridian 0 Oradea şi a învăţătoarelor Baidoc Laura şi Isdrailă Veronica.

În 27 şi 28 ianuarie 2015 a fost  marcată deschiderea Anului Internaţional al Luminii.
Elevii au aflat că Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat anul 2015 „Anul Internaţional al Luminii". 
Lumina Soarelui este originea vieţii, de aceea sigla evenimentului are reprezentări grafice cu o simbolistică aparte: Soarele (originea vieţii, universalitatea), steagurile (dimensiunea internaţională) şi culorile (spectrul luminii).
 În acest an se celebrează evenimente sau momente din istoria ştiinţei care au adus inovaţii în domeniul studierii luminii. Astfel, în urmă cu peste 1.000 de ani, înţeleptul persan Ibn Al Haytham a scris primele cărţi de optică. După 600 de ani de la acel eveniment, savantul Isaac Newton a demonstrat cum se poate descompune lumina într-un spectru de culori şi recompune în lumina albă. În 1815, Fresnel arăta că lumina este de natură ondulatorie, iar în 1865, Maxwell a afirmat că lumina face parte din undele electromagnetice. În 1905,  Einstein a emis teoria conform căreia viteza luminii este de 300.000 km/secundă, deci lumina ar putea înconjura Pământul pe la Ecuator de 7 ori într-o secundă. Viteza luminii este viteza limită, ceea ce înseamnă că niciun alt corp nu se poate deplasa mai repede decât lumina.  Mai târziu s-au descoperit microundele şi fibrele optice.
Toate aceste informaţii despre lumină au revoluţionat domenii ca medicina, economia, comunicaţiile, protejarea mediului înconjurător şi au avut un impact social deosebit.
Noi ne-am propus să înţelegem câteva dintre fenomenele legate de propagarea luminii, cum ar fi reflexia, descompunerea luminii şi obţinerea curcubeului, natura ondulatorie a luminii şi faptul că ochiul uman nu poate percepe întreaga gamă de radiaţii electromagnetice. Au fost, însă, construite diverse aparate care ne ajută să folosim aceste radiaţii (microundele, undele radio, radiaţiile infraroşii sau ultraviolete, precum şi radiaţiile X sau Roentgen) în diverse domenii de activitate, de la medicină, vedere pe timp de noapte, securitatea aeroporturilor, observarea componentelor din Sistemul Solar sau din Galaxie şi chiar dincolo de aceasta.
Pentru că informaţiile despre Univers le primim tot prin intermediul luminii, ne-am propus să realizăm şi o parte practică, pe lângă experienţele pe care copiii le-au efectuat.
Partea practică a proiectului a constat în realizarea unor panouri cu constelaţiile învăţate. Pe baza schiţelor realizate de d-na prof. Pazmany Nicoleta, elevii au marcat poziţia stelelor, au trasat conturul constelaţiilor, au căutat informaţii despre culoarea şi mărimea stelelor şi le-au notat denumirile. 
Viitorul aparţine copiilor, iar cei care de mici se apropie cu pasiune de astronomie au şansa să păşească pe o poartă firească spre alte domenii ale ştiinţei.
Cunoscând mai bine Universul ajung să se cunoască mai bine pe ei înşişi, să devină mai încrezători în posibilităţile oferite de ştiinţa şi tehnologia bazată pe lumină, în găsirea unor soluţii la provocările globale din domeniul energiei, agriculturii, sănătăţii sau educaţiei pentru un viitor mai bun.
Baidoc Laura & Isdrailă Veronica
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Au marcat deschiderea Anului Internaţional al Luminii.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 17:45:35 Ora standard a Europei de Est