Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Trei stele strălucesc pe bolta infinită şi mii de inimi bat când cartea lor este citită

La CDI Bunteşti

Trei stele strălucesc pe bolta infinită şi mii de inimi bat când cartea lor este citită

30 ianuarie 2015 a fost o zi în care ne-am reunit la CDI Bunteşti, pentru a ne aminti că suntem moştenitorii unei comori nepreţuite, izvorâte din sârguinţa celor care au explorat frumuseţea graiului şi sufletului poporului nostru.

Florile gândului curat
Am venit pentru a le dărui florile gândului curat.
Secvenţe din viaţa şi din opera celor trei clasici omagiaţi (Eminescu, Slavici şi Caragiale -15,18,30 ianuarie) au fost urmărite pe parcursul a trei săptămâni de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 din Stînceşti şi de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din Bunteşti. Ore de lectură, ore de discuţii, ore de transpunere în plan literar sau artistic a interpretărilor, căutărilor şi impresiilor despre cele citite au condus, treptat, cititorii spre o mai adâncă înţelegere a ceea ce înseamnă creator, a ceea ce înseamnă clasic. Elevii au descifrat şi alte înţelesuri ale operelor celor trei scriitori români şi au călătorit prin România epocii 1870-1900, au trecut pe la şcoală, pe la minister, prin casele oamenilor de diferite categorii sociale, prin satul românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin împărăţii fără început şi fără sfârşit, unde au întâlnit eroi în care s-au recunoscut ori...i-au lăsat gândul să zboare pe alei inundate de flori de tei, au ascultat susurul izvorului şi mersul cârdului de cerbi, au auzit sunetul melancolic al cornului şi au descoperit că „Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea timpului.", „Slavici era, în felul lui, un realist; observa viaţa aşa cum este şi o traducea artistic în proză" (Pompiliu Constantinescu), iar „Caragiale n-a murit. Caragiale nu poate să moară. Ostenit d-atâta zbucium doarme cu faţa în sus [...] desprins din unda divină, oprit o clipă între noi, geniu reversibil, se întoarce în splendorile misterelor de unde ne vor veni geniile". (B. Şt. Delavrancea). Toţi trei  veghează din ÎNALT asupra neamului pe care l-au iubit şi căruia i-au adus ofrandă opera de neegalat.
Elevii au strâns într-un mănunchi acestea toate şi s-au reunit la CDI Bunteşti pentru a-şi exprima admiraţia şi respectul faţă de aceia care au realizat opere de mare valoare artistică, devenite modele absolute şi puncte de referinţă în literatura română.
La cea de-a XI-a ediţie a Concursului CLASICII NOŞTRI, s-a recitat din lirica eminesciană, s-au interpretat fragmente din creaţiile caragialiene (dramatizarea schiţei „La Poştă", o secvenţă din „Două loturi"- încercarea lui Lefter Popescu de a recupera biletele de loterie de la  chivuţe), s-a dovedit o bună cunoaştere a unor aspecte din viaţa şi universul operei lui Eminescu, Slavici sau Caragiale.
Toate acestea au fost posibile cu sprijinul frumoşilor noştri elevi din clasele V-VIII, al profesorilor: Pirte Augustin, Simona Muţiu, Baciu Bogdan, Romana Farc, Andreia Buz, al doamnei director, prof. Mirela Corbu şi al domnului director adjunct, prof. Gheorghe Slev.
Angelica Ştef & Claudia Fericeanu
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Trei stele strălucesc pe bolta infinită şi mii de inimi bat când cartea lor este citită.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:27:27 Ora standard a Europei de Est