Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Câştigătorii concursului de idei pentru statuia lui Ion I.C. Brătianu

Locul I - lucrarea realizată de Radu Ciobanu din Satu Mare

Câştigătorii concursului de idei pentru statuia lui Ion I.C. Brătianu

Membrii comisiei pentru jurizarea lucrărilor înscrise la concursul de idei ,,Statuia Ion.I.C. Brătianu", organizat de Primăria Oradea, sesiunea 20-27 ianuarie 2015, s-au întrunit pentru a stabili câştigătorii celor trei premii, urmând ca, în următoarea şedinţă a Consiliului Local, dintre cele trei machete premiate să fie desemnată statuia care va fi amplasată în Parcul Brătianu.

Pentru realizarea statuii au fost înregistrate douăzeci şi două de lucrări, din care două au participat şi la prima sesiune. La sesiunea din septembrie a concursului nu a fost desemnat niciun câştigător.
Comisia de jurizare a lucrărilor a fost formată din Ilie Bolojan - primarul Municipiului Oradea, viceprimarul Mircea Mălan, Adriana Lipoveanu - arhitectul-şef al municipiului, Valentin Tănase - artist plastic, Ştefan Paskucz - arhitect, Ramona Novicov - critic şi istoric de artă şi arhitectul Vlad Popescu Sturz. Comisia a decis ca jurizarea să se realizeze în două etape, în etapa a doua intrând lucrările care au obţinut minimum 350 de puncte din punctajul maxim de 700.
Criteriile care au stat la baza jurizării au fost: încadrarea în tema de concurs, originalitatea demersului artistic, mesajul transmis şi posibilitatea celei mai bune încadrări în ambient. Astfel, în etapa a doua a concursului s-au calificat şase lucrări, dintre care, în urma unei analize comparate a machetelor, a detaliilor de cap şi a părţilor scrise cu argumentarea încadrării statuii în parc, pe primele trei locuri s-au situat următoarele lucrări:
-Locul I a fost obţinut de lucrarea cu codul de identificare BG 27386, autor Radu Ciobanu din Satu Mare (695 de puncte) - premiu echivalentul în lei la cursul de azi a sumei de 2000 euro, impozabili;
-Locul II - lucrarea cu codul de identificare GT 91357, autor Gheorghe Tănase din Bucureşti (598 de puncte) - premiu echivalentul în lei la cursul de azi a sumei de 1500 euro, impozabili;
-Locul III - lucrarea cu codul de identificare MM 26574 - autor Marius Mureşan din Recea, jud. Maramureş (565 de puncte) - premiu echivalentul în lei la cursul de azi a sumei de 1000 euro, impozabili.
Urmează ca, în şedinţa din 29 ianuarie, Consiliul Local al municipiului să desemneze dintre cele trei machete premiate pe cea care va face obiectul contractului cu municipalitatea, în vederea realizării statuii lui I.C. Brătianu.
Până la data de 31 iulie 2015, ar urma să aibă loc turnarea în bronz a statuii şi realizarea ansamblului (soclului), statuia urmând a fi inaugurată pe data de 20 august, ziua în care s-a născut Ion I.C. Brătianu. Statuia va fi amplasată în parcul Ion I.C. Brătianu, în zona mediană, adiacent cu Aleea Ştrandului.
Pe această cale, Primăria mulţumeşte tuturor artiştilor participanţi pentru interesul arătat faţă de concurs şi pentru efortul depus în realizarea şi prezentarea machetei, felicitându-i totodată pentru operele realizate.
Biroul de presă

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 21:13:05 Ora standard a Europei de Est