Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Raportul DMPFI - proiecte finalizate şi proiecte în implementare

În 2015 - finalizarea celor 24 de proiecte aflate în implementare

Raportul DMPFI - proiecte finalizate şi proiecte în implementare

Viceprimarul Mircea Mălan şi directorul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) din Primăria Ordadea, dl. Marius Moş, au prezentat ieri, 27 ianuarie 2015, într-o conferinţă de presă, bilanţul de activitate al acestei direcţii pe anul 2014, făcând referire la atât la proiectele finalizate, cât şi la cele elaborate sau la cele rămase în implementare pentru acest an.

Invitaţi la conferinţă au fost directorul Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, dl. Marcel Boloş, împreună cu directorul Direcţiei de Implementare POR, d-na Sanda Cătană.
Viceprimarul Mircea Mălan a deschis conferinţa, spunând: „Am încercat să ne asigurăm că avem alături de noi oameni competenţi, care să ne fie de ajutor la derularea fiecărui proiect în parte, având în vedere că Oradea derulează proiecte dintre cele mai diverse, în domenii care şi la nivel naţional duc lipsă de specialişti. Nu toate lucrurile au funcţionat însă aşa cum ne-am fi dorit. Este vorba de proiectul care vizează Pasajul Vulturul Negru, dar cu toate acestea sperăm ca, până la termenul stabilit, lucrările să fie finalizate. Anul 2015 este un an foarte greu, pentru că s-au adunat numeroase proiecte care trebuie încheiate. Îmi doresc ca la finalul acestui an să putem fi cu toţii mândri că am putut face o treabă bună pentru Oradea".
Anul 2015 ne obligă la finalizarea celor 24 de proiecte aflate în implementare
În continuare, directorul DMPFI, dl. Marius Moş, a detaliat cele 5 proiecte finalizate în 2014, toate având o importanţă deosebită pentru oraş. Este vorba de cele două blocuri operatorii de la Spitalul Municipal, respectiv Spitalul Judeţean Oradea, care împreună aduc un mare beneficiu serviciului de sănătate din Oradea şi judeţul Bihor. Un alt proiect important este realizarea Centrului de Reintegrare Socială, care îşi pune serviciile la dispoziţia persoanelor defavorizate.
Alte proiecte importante finalizate anul trecut privesc amenajarea Parcului Salca cu cei 11.000 mp şi cu lacul artificiat creat acolo, dar şi proiectul „Pachet Complex de promovare a turismului cultural: Centrul Istoric Oradea - Arhitectură, cultură, legendă".
În ceea ce priveşte cele 16 proiecte elaborate, cea mai mare parte vizează reabilitarea sistemului de termoficare şi reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe.
„Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională are în acest moment 24 de proiecte în implementare, valoarea acestor proiecte fiind una uriaşă, respectiv 930 milioane lei. Toate aceste proiecte au însemnat mii de pagini redactate şi zeci de ore de muncă. Dar, în final, adevărata bucurie este să poţi să vezi lucrurile finalizate", a spus directorul DMPFI, dl Marius Moş.
„Prelungirea unor proiecte nu a fost întotdeauna un lucru rău. S-a întâmplat ca unele proiecte să sufere întârzieri şi din cauza optimizărilor pe care am încercat să le facem. Astfel, proiectul privind realizarea pistei de biciclete a fost prelungit pentru că am reuşit să economisim fonduri, crescând în final lungimea pistei stabilite iniţial. La fel, la Sinagoga Zion, unde economiile au fost redirecţionate pentru a restaura pictura interioară, această lucrare nefiind iniţial inclusă în proiect", a completat directorul Marius Moş.
Noutăţi privind Programul Operaţional Regional 2014 - 2020
În finalul conferinţei, directorul Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, dl. Marcel Boloş, a prezentat noutăţile pentru perioada 2014 - 2020.
„În primul rând, felicit echipa DMPFI pentru portofoliul frumos de proiecte pe care au reuşit să îl realizeze. Dacă în alte oraşe din ţară proiectele privesc doar domeniul infrastructurii rutiere, la Oradea diversitatea este foarte mare, semn că a existat o viziune de dezvoltare bine pusă la punct. Totodată, pot să confirm că din totalul celor 126 de proiecte depuse la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest, 58 de proiecte - adică 47,4% - sunt depuse de Municipiul Oradea, cu o valoare de 106 milioane euro. Dintre acestea, 26 de proiecte au fost deja contractate".
Directorul Marcel Boloş a anunţat că, dacă în perioada 2007 -2013 aveam un buget alocat pe regiune de 522 milioane euro, pentru intervalul 2014 -2020 suma alocată este mult mai mare, respectiv 661 milioane euro.
Comisia Europeană a hotărât că cei mai mulţi bani vor merge spre domeniul eficienţei energetice. Astfel, pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor instituţiilor publice s-a alocat un buget pe regiune de 117 milioane euro, mai mult decât pentru infrastructura rutieră, unde s-au prevăzut 92,8 milioane euro.
Directorul Direcţiei de Implementare POR, d-na Sanda Cătană, şi-a anunţat sprijinul pentru ducerea la bun sfârşit a proiectelor aflate în implementare, prin urmărirea planurilor şi graficelor de lucrări, precizând în acelaşi timp că proiectele care prezintă situaţii de risc vor fi monitorizate în mod special de Ministerul Fondurilor Europene.
Biroul de presă

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 21:14:08 Ora standard a Europei de Est