Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

26 de gojdişti sunt printre primii specialişti Microsoft Office din ţară şi singurii din judeţ

Vineri, festivitate în Amfiteatrul gojdist

26 de gojdişti sunt printre primii specialişti Microsoft Office din ţară şi singurii din judeţ

Cei 26 de gojdişti orădeni, care au devenit specialişti Microsoft Office, au cunoscut vineri gustul dulce al succesului IT, îndulcindu-se cu câte o felie din tortul „Microsoft Office Specialist", oferit de conducerea colegiului şi catedra de informatică.

Reprezentanţi de la Fundaţia EOS din Timişoara, de la Microsoft România (doamna Gabriela Barna) şi de la Certiport (dl director David Ford) au fost prezenţi vineri (23 ianuarie 2015) la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu" pentru a felicita şcoala şi elevii pentru rezultatele obţinute la examenele IC3 (care echivalează competenţele digitale de la examenul de bacalaureat) şi pentru rezultatele de la examenele MOS (Microsoft Office Specialist).
„26 de elevi de-ai noştri (din şase clase de-a XI-a şi a XII-a - n.n.) au dat, în premieră, acest examen online şi au obţinut note foarte foarte mari, iar diplomele le-am primit prin poştă din Statele Unite", a precizat dl profesor Adrian Niţă.
Vineri, dl director David Ford a înmânat o diplomă doamnei director Liana Bako, în semn de recunoaştere a valorii Centrului de testare de la „Gojdu", felicitând colegiul pentru rezultatele obţinute de elevii şi profesorii catedrei de informatică; „Gojdu" este, aşa după cum am mai scris, Centru CATC (Centru Autorizat de Testare Certiport). Dintre cei care au obţinut cele mai mari punctaje la acest examen (peste 900 din 1000), au fost nominalizaţi: Eric Dumea, Cristian Butiri şi Sergiu Bulzan.
Tortul MOS
Marea surpriză a întâlnirii a constituit-o „dezvelirea" şi felierea unui tort gigant MOS (Microsoft Office Specialist); onoarea de a înjumătăţi tortul i-a revenit directorului Certiport, dl David Ford..., după care toţi cei prezenţi s-au îndulcit din respectivul „trofeu IT".
Aşadar, am avut din nou bucuria de a fi părtaşi la un eveniment deosebit al gojdiştilor, după cel din 12 decembrie 2014, când Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu" din Oradea a răspuns PREZENT în cadrul mişcării mondiale Hour of Code. Atunci, la Ora de Programare, de la „Gojdu" au participat 120 de elevi gojdişti din clasele V-XII, iar evenimentul a fost monitorizat şi atunci de Microsoft România, prin persoana doamnei Laura Savu.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: 26 de gojdişti sunt printre primii specialişti Microsoft Office din ţară şi singurii din judeţ.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:29:59 Ora standard a Europei de Est