Cei mai valoroşi tineri jurnalişti sportivi, premiaţi
Între ei, orădenii Caba Raissa şi Uivaroşan Dariu
|
Cei mai valoroşi tineri jurnalişti sportivi, premiaţi |
Gala laureaţilor care a finalizat ediţia din 2014 a concursului naţional de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit Fair Play" a avut loc la sediul Casei Olimpice din Bucureşti. |
|
|
„Un condei numit Fair Play" Alături de cei 71 de elevi laureaţi şi profesorii lor îndrumători, la eveniment au fost prezenţi Florin Mişca, secretarul general adjunct al Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mina Maria Rusu, inspector general de limba şi literatura română în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Bucureşti, campioni şi medaliaţi olimpici, reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor şi alte personalităţi. Organizat de COSR prin Academia Olimpică Română, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ediţia din acest an (2014) a reunit la start câteva mii de concurenţi. Dintre creaţiile acestora, juriile înfiinţate la nivel judeţean au promovat, pentru faza finală, 296 de lucrări, provenite din 17 judeţe şi Municipiul Bucureşti, de la 78 de unităţi şcolare din 42 de localităţi urbane şi rurale. Acestea sunt împărţite pe secţiuni: Proză, Poezie, Cronică - Reportaj, iar concurenţii, pe categorii de vârstă: 7-10, 11-14, 15-18 ani. Juriul ediţiei 2014 a fost alcătuit din: preşedinte - Mina Maria Rusu, inspector general de limba si literatura română în cadrul MEN şi patru membri: profesor Mariana Cheroiu de la Şcoala Gimnazială Nr. 56, din Bucureşti, Alexandra Mocanu, profesor la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza" şi inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, jurnalistul sportiv Sorin Marian Rusu (TV Digi Sport) şi Bogdan Burileanu, scriitor, membru în Consiliul de conducere al Academiei Olimpice Române, expert COSR. Momentele artistice din timpul Galei au fost susţinute de elevele Şcolii Gimnaziale de Arte „Iosif Sava" din Bucureşti. Premianţii POEZIE Categoria 7-10 ani Premiul I: MIRUNA SIMINIC - Şcoala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi", din Sângeorz Băi, jud. Bistriţa Năsăud Premiul II: LOREDANA MARIŞ - Şcoala Gimnazială Lunca Bradului, jud. Mureş Premiul III: RALUCA VARVARI - Liceul Tehnic Feldru, jud. Bistriţa Năsăud Menţiuni: MARIA TIOLAN - Liceul Tehnic Feldru, jud. Bistriţa Năsăud MIRUNA JIRCAN - Şcoala Gimnazială Lunca Bradului, jud. Mureş ANDREI NICOLAE - Liceul Tehnologic „D-na Chiajna", Roşu - Chiajna, jud. Ilfov BIANCA CAZAN - Colegiul Tehnic Transilvania, Deva IOANA BUDAU - Colegiul Naţional „Cetate", Deva Categoria 11-14 ani Premiul I: TEODORA TOANA - Şcoala Gimnazială „Traian", Craiova Premiul II: TUDOR DUŢESCU - Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti", Craiova Premiul III: TUDOR TRIF - Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr", Zalău Menţiuni: DORIN DINULESCU - Şcoala Gimnazială Nr. 194 „Marin Sorescu", Bucureşti CĂTĂLIN SPĂTARU - Colegiul Naţional „Zinca Golescu", Piteşti MONICA ORHEIU - Şcoala Gimnazială „Traian", Craiova MARIA POPESCU - Şcoala Gimnazială „Zaharia Stancu", Roşiorii de Vede ELENA MALANCU - Şcoala Gimnazială „O.D. Iorgulescu", Câmpulung Muscel Categoria 15-18 ani Premiul I: BIANCA APOSTOL - Liceul Tehnologic „Oltchim", Râmnicu Vâlcea Premiul II: MIRUNA ARGEŞEANU - Colegiul Naţional „Zinca Golescu", Piteşti Premiul III: MARINA CIOBANU - Liceul Pedagogic „Carmen Sylva", Timişoara Menţiuni: MARTA LUPEANU - Liceul cu Program Sportiv, Câmpulung Muscel MARIA LUNGU - Şcoala Gimnazială „Decebal", Craiova ŞTEFAN BIRTU - Colegiul Naţional „Elena Cuza", Craiova SERGIU OSMAN - Colegiul Naţional „Ana Aslan", Timişoara CODRIN EPURE - Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu", Vaslui PROZĂ Categoria 7-10 ani Premiul I: LUCA TARCHILĂ - Colegiu Tehnic „D. Hurmuzescu", Deva Premiul II: DAN DONOSE - Şcoala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul", Constanţa Premiul III: ADRIAN MANEA - Colegiu Tehnic „Transilvania", Deva Menţiuni: RAISSA CABA - Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna" şi DARIUS UIVAROŞAN - Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna", Oradea, profesor Rodica Fechete MARIA ROSETTI - Colegiu Naţional „Cetate" Deva IASMIN UŞURELU - Liceul cu Program Sportiv „Banatul", Timişoara BOGDAN MOLDOVAN - Şcoala Gimnazială Lunca Bradului, jud. Mureş Categoria 11-14 ani Premiul I: MIHAELA TANCU - Şcoala Gimnazială Nr. 3, Zimnicea Premiul II: ANA NEAMTI - Liceul Tehnic Feldru, Bistriţa Năsăud Premiul III: ALEXANDRA MIHAILA - Şcoala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi", Sângeorz Băi, Bistriţa Năsăud Mentiuni: DIANA ILIE - Colegiu Naţional „Zinca Golescu", Piteşti BIANCA MUREŞAN - Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr", Zalău ADRIANA CIUPE - Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr", Zalău ANDREEA RUSESCU - Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti", Craiova XONIA PURCĂRAŞ - Şcoala Gimnazială „Simion Barnuţiu", Zalău Categoria 15-18 ani Premiul I: IOANA RĂDUŢ - Colegiul Naţional „Al. Odobescu", Piteşti Premiul II: AURA COSTE - Colegiul Tehnic „Transilvania", Deva Premiul III: ELIZA VOINEA - Colegiul Naţional „Carol I", Craiova Menţiuni: ROXANA IVAN - Liceul Teoretic „C. Brâncoveanu", Dăbuleni, Dolj CARMEN PUFULETE - Colegiul Naţional „Carol I", Craiova SORINA MATEI - Liceul Tehnologic „Oltchim", Râmnicu Vâlcea ŞTEFAN PARASCHIV - Liceul Teoretic „Traian", Constanţa SANDRA NICOARĂ - Colegiul Tehnic „Transilvania", Deva REPORTAJ Categoria 7-10 ani Premiul I: ALBERTO DIMA - Şcoala Gimnazială „Stroe S. Belloescu", Bârlad Premiul II: IOANA SZILAGHY - Şcoala Gimnazială „Stroe S. Belloescu", Bârlad Premiul III: IASMINA KADAM - Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş", Timişoara Menţiuni: IRINA TEODOR - Şcoala Gimnazială „Stroe S. Belloescu", Bârlad MELISA GALGOCZI MALIMARCOV - Liceul cu Program Sportiv „Banatul", Timişoara Categoria 11-14 Premiul I: ADELINE PETROVICI - Şcoala Gimnazială Nr. 19 „Vlad Ţepeş", Timişoara Premiul II: BRIANA CLEOPATRA BĂLAN - Liceul de Arte „Corneliu Baba", Bistriţa Premiul III: ALEXANDRU MUNTEANU - Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş", Timişoara Menţiuni: DIANA IRIMIA - Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene", Vaslui IOANA RUNCAN - Şcoala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi", Sângeorz Băi ANDRADA VLAD - Colegiul Naţional „Cetate" Deva LIVIU ŞERB - Şcoala Gimnazială „O.D. Iorgulescu", Câmpulung Muscel DANA ALEXANDRU - Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti", Craiova Categoria 15-18 ani Premiul I: TEODORA NEMŢANU - Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu", Vaslui Premiul II: CAMELIA ARDELEAN - Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai", Zalău Premiul III: CODRUŢA DRAGOMIR - Liceul cu Program Sportiv „Banatul", Timişoara Menţiuni: ALEXANDRU PREDA - Liceul Tehnologic „Horia Vintilă" Segarcea, jud. Dolj MARINA IANINA DRĂGĂNESCU - Colegiul Naţional „Zinca Golescu", Piteşti ADRIAN LAICHICI - Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga", Timişoara DAIANA LUPSAC - Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga", Timişoara ANDRA UNGUREANU - Liceul cu Program Sportiv Botoşani Premiul special a fost acordat concurentului care este si sportiv legitimat: ALINA PODAR - Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza", AlexandriaP.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Cei mai valoroşi tineri jurnalişti sportivi, premiaţi. |
|
|
joi, 30 ianuarie 2025, 01:15:17 Ora standard a Europei de Est
|
|