Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Colindăm la Digi Oradea

Copiii de la Şcoala Gimnazială Internaţională Agora au ieşit la colindat

Colindăm la Digi Oradea

Copiii de la Agora International School împreună cu cadrele didactice (prof. Aromanesei Michael, Balaj Diana, Miere Crina, Agape Maria, Popa Alina, Popa Adina, Pop Otilia) au dorit să împărtășească bucuria și căldura Nașterii Domnului cu personalul de la Digi24 Oradea.

Ei au cântat colinde tradiționale românești, prin care au ilustrat datinile specifice sărbătorilor de Crăciun și bineînțeles au cântat și cântece din repertoriul internațional, deoarece în școala noastră sunt copii din diferite tări (Italia, Polonia, Malta, Germania, Austria, Spania...). Drept răsplată am avut oportunitatea de a face un tur al televiziunii Digi24 Oradea împreună cu reporterul Laura Breb.
La finalul programului elevii au încântat atât spectatorii, cât și telespectatorii prin dansul „Jingle bell rock".  
Prof. coordonator: prof. Miere Crina
prof. Balaj Diana

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:50:10 Ora standard a Europei de Est