Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Kultur Shock vine la Stufstock TM 6

Vineri, 15 august 2008

Kultur Shock vine la Stufstock TM 6

Publicul de la Vama Veche va înfrunta vineri, 15 august, un șoc cultural - punk rock, muzică țigănească, teme balcanice, din Statele Unite și Japonia. Cei șase membri ai trupei acoperă trei continente, însă cu toții se definesc la intersecția a două lumi – aceea a culturii de origine și aceea în care trăiesc acum, în SUA, ca staruri punk. Din 1996, de când există Kultur Shock, au muncit din greu ca să producă acum pe scenă ceea ce ei numesc „monstrul” muzical, adică acest amestec inedit de stiluri și culturi.

În 1996, membrii trupei au început să cânte acustic, mai degrabă în jam sessions și fără a se lua ei înșiși în serios.   
În 1997 se alătură celebrei Joan Baez pentru Lodo Music Festival din Denver, apoi au urmat-o și în turneul din 1997.
După acest turneu, au continuat să cânte acustic, în discrepanță cu mesajul care era mult mai sonor contestatar. Pentru publicul amator de „World Music” combinația s-a dovedit greu de digerat. Finalul inevitabil al relației a însemnat excluderea lor din familia muzicală cu care devenise clar ca nu se potriveau.
În 1998, Kultur Shock își asumă explicit opțiunea pentru un punk cu influențe balcanice; cântă în spații mai potrivite lor, și pentru un public care apreciază stilul și atitudinea trupei. În 1999, înregistrează Live in Amerika (Pacific Records), în clubul The Crocodile.
În următorii ani sunt descoperiți de Billy Gould, de la Kool Arrow, unde trupa scoate cel de-al doilea album, Fucc the I.N.S., în septembrie 2001. Coincidența cu evenimentele din 9/11 face ca acest album să le placă unora foarte mult, iar altora, pătrunși de o formă extremă de patriotism, să le displacă atât de tare, încât să distrugă discurile cumpărate și să le trimită înapoi producătorului în semn de protest. Însă acest album aduce Kultur Shock pe scena internațională, fiind invitați să cânte mai întâi în Spania și Germania, apoi în toată Europa.
Cel de-al treilea album, Kultura Dictatura (2004, Kool Arrow), aduce trupei mai multă faimă. Dau interviuri, sunt comparați cu Zappa sau System of a Down, au multe recenzii în reviste de specialitate, însă rețelele de distribuție resping albumul.
Albumul We Came to Take Your Jobs Away (2004, Kool Arrow) a fost pentru Kultur Shock un alt moment foarte important, pentru că este primul album în care muzica lor se aude exact ca pe scenă, iar ei își asumă în întregime identitatea de imigranți smulși din propriile lor culturi și neintegrați în cea americană, păstrându-și autenticitatea.
În ultimii ani, Kultur Shock au făcut numeroase turnee europene și câteva în SUA. Au avut concerte în Spania, Germania, Olanda, Danemarca, Elveția, Cehia, Franța, Italia, Croația, Rusia, România (București, Timișoara și Cluj-Napoca, 2008), Canada and SUA.
Albume KULTUR SHOCK
*Live in Amerika - 1999, Pacific Records *Fucc the I.N.S. – 2001, Kool Arrow *Kultura Diktatura – 2004, Kool Arrow *We Came to Take Your Jobs Away – 2004, Kool Arrow *Live in Europe – 2006 January, Kultur Shock Records
Componența KULTUR SHOCK
Mario Butkoviç, Bosnia –chitară, buzuky (bio la http://www.kulturshock.com/bios/mario.html)
Valeri Kiossovski, Bulgaria – chitară, voce (bio la http://www.kulturshock.com/bios/val.html )
Masashi Kobayashi, Japonia –bass (bio la http://www.kulturshock.com/bios/masa.html )
Gino, Srdjan Yevdjevich, Bosnia – voce, djumbek (bio la http://www.kulturshock.com/bios/gino.html )
Chris Stromquist, USA – baterie
Matty Noble, USA – vioară
Resurse:
www.kulturshock.com
http://www.myspace.com/kulturshock
Teo ZABAVA

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 08:21:03 Ora standard a Europei de Est