Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Pe 17 decembrie, Artmark oprește timpul în loc

Licitaţia de iarnă

Pe 17 decembrie, Artmark oprește timpul în loc

Licitația de iarnă propune două opere magistrale semnate de Nicolae Tonitza, „Bună dimineața!" (operă clasată în Tezaurul patrimoniului național, estimare: 120.000 - 160.000 euro) și „Lebăda albă" (operă clasată în Fondul patrimoniului național, estimare: 60.000 - 90.000 euro).

Opera „Bună dimineața!" provine din binecunoscuta colecție a dr. Iosif Dona care, de altfel, a fost poate și cel mai înfocat colecționar de Tonitza. Cu o colecție de 44 de uleiuri, acuarele și desene de Tonitza, Iosif Dona devine pentru artist, dincolo de prieten apropiat, un „sfetnic de bun gust". Opera de față este realizată către sfârșitul anilor'20, perioadă în care nudurile artistului se vindeau deja la sume considerabile, mai ridicate chiar decât cele practicate de Petrașcu sau Pallady. A doua operă de Tonitza din licitație, portretul unei copile pure, cu referințe mitologice, „Lebăda albă", provine la rândul ei dintr-o colecție importantă, retrocedată de Muzeul Colecțiilor de Artă în 2007, cea a diplomatului interbelic Vasile Stoica.
Contemporan cu Tonitza, Theodor Pallady este prezent în licitație cu opera „Natură statică cu liliac și pipă" (estimare: 40.000 - 55.000 euro), care a făcut parte din colecția Marie Jeanne Diamandy (fiica soției lui Pallady) și a soțului său Nicolae Bastaki. Uleiul s-a aflat în expoziția personală a artistului de la Ateneul Român din primăvara 1933, expoziție celebră, care i-a atras pe cei mai faimoși colecționari ai epocii: George Oprescu, Krikor Zambaccian, Henri Trembiski, Nicolae Ghika-Budești, Marina Știrbei sau Emil Ottulescu.
Prezent în licitație este și Gheorghe Petrașcu. Operele „Flori de câmp" (estimare: 20.000 - 30.000 euro) și „Garoafe" (colecția actorului Dinu Ianculescu, estimare: 12.000 - 18.000 euro) sunt adevărate capodopere de natură statică, gen pe care nici un alt pictor nu-l cultivă cu asemenea expresivitate și concentrare.
Licitația de iarnă încheie anul cu o sărbătoare a artei de la care nu puteau lipsi vechii maeștri Theodor Aman și Nicolae Grigorescu. Cel dintâi este prezent cu opera „Seară de bal mascat" (estimare: 20.000 - 30.000 euro), o scenă de gen tipică pentru Aman, ce reflectă însă, prin culori și pensulație, un nou discurs pictural, specific vremurilor modernizării picturii românești. Câtă vreme, eveniment pentru piața de artă, pictura „Ciobănaș" (estimare: 25.000 - 35.000 euro) de Nicolae Grigorescu provine din colecția Armand Călinescu, legendar prim-ministru al perioadei interbelice, și este reprezentativă pentru discursul estetic tradiționalist al artistului.
Expoziția poate fi vizitată până marți, 16 decembrie, la Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, iar pe 17 decembrie la JW Marriott Grand Hotel Bucharest, unde, de la ora 19.30, va avea loc licitația.
Theodora Moldovan

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:54:21 Ora standard a Europei de Est