Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ziua națională a României la Liceul Tehnologic „Ioan Bococi” Oradea

1 Decembrie

Ziua națională a României la Liceul Tehnologic „Ioan Bococi” Oradea

Vineri (28 noiembrie 2014), în sala festivă a Liceului Tehnologic „Ioan Bococi" din Oradea, a avut loc manifestarea dedicată apropiatei sărbători de la 1 Decembrie - Ziua națională a României.

Festivitatea a fost deschisă de d-na. director al liceului Varga Ileana, printr-un discurs prin care a reliefat importanța zilei de 1 Decembrie, a salutat prezența invitaților și a felicitat cadrele didactice și elevii prezenți care au desfășurat activitățile și au onorat cu prezența această sărbătoare.
Pentru început,   reprezentantul  Direcției  Județene pentru Cultură Bihor, Roșu Marinel, invitat la această manifestare,  a subliniat în fața auditoriului  momentele importante ale Unirii, precum și istoricul acesteia.
Prin prezentarea  PowerPoint, Eroii neamului românesc, prof. Pașcalău Ioana  a evidențiat  jertfa  românilor  pe câmpurile de luptă pentru credință și apărarea țării.
Programul artistic,   desfășurat sub  îndrumarea  prof. Mateuț Monica, a debutat cu cântecele și poeziile elevilor din clasa a IX-a și  a  X-a.  După intonarea imnului, au prins viață cântece precum:  Rapsodia I, Treceți, batalioane române, Carpații, Marșul lui Iancu și România. În deplină armonie cu cântecele intonate, au răsunat  poezii precum: Țara mea, Pe steagul nostru e scris Unire și Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie. Pe parcursul programului artistic au fost proiectate filmulețe istorice, selectate de prof. Erdeli Dana și Șandor Mariana.
D-na. director adjunct al unității Șumălan Mihaela  a încheiat  șirul activităților  spunând că: Ziua  națională a României, prilejul de a ne aduce aminte de eroii neamului românesc, prin acordarea respectului cuvenit și pomenirea lor din generație în generație face parte din credința și sufletul românesc. (M.S.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Ziua  națională a României la Liceul Tehnologic „Ioan Bococi” Oradea.  
i

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 12:36:17 Ora standard a Europei de Est