Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Spectacol emoţionant închinat Zilei Naţionale a României

Joi, la Şcoala Gimnazială „Dacia”

Spectacol emoţionant închinat Zilei Naţionale a României

Ne-am bucurat să putem onora şi în acest an invitaţia adresată de directorul Şcolii Gimnaziale „Dacia", dl prof. dr. Florian Hava, de a participa joi, 27 noiembrie 2014, la sărbătorirea Zilei Naţionale a României.

Însufleţiţi de faptele măreţe din istoria neamului, Roberta Crişan, George Breje, în calitate de prezentatori, soliştii vocali şi instrumentişti, dansatorii, gimnaştii, recitatorii, toţi protagoniştii spectacolului au rescris joi o pagină de viaţă, de voinţă şi de iubire, prin programul prezentat, închinat Zilei Naţionale a României, crezând în puterea lui de a uni şi călăuzi spirite, vorba d-lui director. După intonarea Imnului de Stat al României, doamna profesor Anda Marian a vorbit despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie 1918 - „evenimentul care a încununat aspiraţiile de secole ale românilor de a trăi într-un singur stat"... În acelaşi registru de simţire, membrii grupului coral al şcolii, dirijaţi de doamna profesor Irinel Băjenaru, au înălţat slavă eroilor patriei şi cele dintâi colinde din Postul Crăciunului. Cinci recitatori şi solişti vocali: Covali Marian (din I D, îndrumat de prof. Viorica Iancu), Ana Rotar (a II-a B, prof. Paula Vidican), Ruxandra Soltănel (din a VI-a B, prof. Nicolina Mihuţ), Anastasia şi Ştefan Paruş (din a II-a C, prof. Aurora Feier, respectiv clasa I B, prof. Diana Zlibuţ) au recitat şi au cântat pentru patria străbună. Nicolle Fota (din a II-a B, prof. Paula Vidican) a prezentat un număr de balet, iar elevii dnei profesor Aurelia Popovici au cântat pentru Unire. L-am ascultat apoi pe Darius Gorgan (din a V-a A), la pian, pe Paula Doboş (din a III-a C, prof. Florica Hava), interpretând „Iarna-i gălăgie", iar elevii din a IV-a E (coordonaţi de prof. Aurelia Popovici) au revenit pe scenă pentru un dans modern. Două perechi de dansatori (Rareş Lipovan - Iulia Fetea, vicecampioni naţionali, îndrumaţi de Florin Culda, Sergiu Corbu - Carla Hora, antrenaţi de Florin Culda şi Oana Veszi, premianţi şi ei) ne-au vrăjit cu dansurile lor (de societate). Spectacolul de ritm şi culoare, deschis de dansatorii din a IV-a E, a fost amplificat, la alte dimensiuni, de majoretele dnei profesor Andrada Bulz. În programul complex, conceput de consilierul educativ, d-na prof. Diana Simina, am avut şi o demonstraţie de Kung Fu, protagonistă Daria Maria Coneru din a II-a D, eleva dnei prof. Maria Iagăr; Daria este antrenată de dl Romeo Grozner de la Clubul Gold Dragon. Elevii dansatori din a II-a B şi a III-a C, elevii doamnelor prof. Paula Vidican şi Florica Hava, „s-au rupt în figuri", cum se spune, alături de antrenorul lor de dans, Florin Culda.
Ansamblul de dansuri „Dacia" -emblema şcolii
Cu cântecele şi dansurile lor, membrii Ansamblului de dansuri populare „Dacia", sunt purtătorii de mesaj al copiilor de la Şcoala „Dacia", ca iubitori şi promotori ai folclorului autentic, păstrători ai obiceiurilor şi datinilor străbune. Elevii clasei a III-a E, îndrumaţi de d-na prof. Dana Avram şi instruiţi de Ciprian Dinicu (instructorul lor de dans), fac cinste şcolii peste tot pe unde cântă şi dansează, fiind emblema „Daciei", la festivaluri naţionale, dar şi la zilele comunelor din judeţul nostru, ei având un palmares impresionant, care se transmite şi se amplifică de la o generaţie la alta, fiind prezenţi şi la nenumărate emisiuni televizate (la Favorit şi Hora TV, dar nu numai).
Alexia Racolţa, din a III-a A, îmbrăcată ţigăncuşă, a dansat superb, pregătind astfel intrarea colegilor de clasă pe marea scenă; elevii d-nei prof. Georgeta Bucşa ne-au prezentat sceneta „Greierele şi furnica".
La final, nu putem încheia fără a o cita pe Diana Simina, consilierul educativ şi coordonatorul manifestării, care a mulţumit tuturor celor care s-au implicat, elevi şi profesori, dar şi părinţi, conducerii şcolii, dar şi doamnei profesor Diana Zlibuţ, coordonator al îndrăgitului proiect naţional „Dulce Românie, suflet românesc", pentru frumoasele desene, ingenios expuse în sala de sport „Dr. ing. Mircea Nistreanu" care a găzduit emoţionantul spectacol închinat Zilei Naţionale a României.
„La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!"
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (73 de poze), accesaţi Galeria foto: Spectacol emoţionant închinat Zilei Naţionale a României.           

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:11:50 Ora standard a Europei de Est