Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Acad. Solomon Marcus

BIOSCHIŢE DE INFORMATICIENI ROMÂNI DE SUCCES (10)

Acad. Solomon Marcus

Solomon Marcus s-a născut în anul 1925, 1 martie, la Bacău [1]. Deși anul viitor va împlini 90 de ani, are un spirit extrem de tânăr și este mereu în activitate: scrie și publică articole științifice și de cultură, este invitat frecvent la conferințe în țară și în străinătate, acordă interviuri unor ziare și televiziuni, participă la întâlniri cu elevii și are idei și concepții extrem de moderne privind educația.

Acad. Solomon Marcus este un matematician și informatician de renume mondial, membru titular al Academiei Române din 2011. A predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Autor a numeroase cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale etc. A publicat peste 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1000 de autori. A efectuat cercetări şi activităţi didactice în analiză matematică, informatică teoretică, poetică, semiotică, lingvistică, aplicaţii ale matematicii în ştiinţele naturii şi în cele ale societăţii, filozofia şi istoria ştiinţei. În aceste domenii a publicat peste 50 de volume în România, traduse în mai multe limbi: engleză, franceză, rusă, germană, italiană, spaniolă, maghiară, sârbo-croată, cehă şi greacă. Este recunoscut pe plan internațional ca unul dintre iniţiatorii lingvisticii matematice şi poeticii matematice. Membru în comitetele editoriale ale câtorva zeci de reviste naţionale şi internaţionale. A activat ca profesor invitat sau „keynote speaker" la universităţi și conferințe din aproape toate ţările Europei şi la un mare număr de universităţi din lume. S-a remarcat și ca autor al unui mare număr de articole publicate în reviste de cultură, în care pledează pentru o atitudine integratoare a tuturor disciplinelor. Pentru lucrările sale de pionierat în lingvistică matematică şi poetică matematică şi pentru alte rezultate, a fost menţionat în enciclopedii precum „Brockhaus", „Larousse", „Enciclopedia Einaudi", „Encyclopaedia Universalis", „Great Soviet Encyclopedia", „Enciclopedia Italiana", dar şi în dicţionare sau enciclopedii de matematică, informatică, cibernetică, lingvistică, semiotică, teorie literară şi probleme globale ale omenirii.  Solomon Marcus este discipolul unor mari profesori: Miron Nicolescu şi Grigore C. Moisil. A format, la rândul său, un mare număr de discipoli, care l-au avut drept conducător de doctorat; unii dintre aceştia au cucerit o faimă internațională şi au reuşit să formeze la rândul lor discipoli (ex. acad. Gheorghe Păun ș.a.). [3]
La 1 martie 2010, acad. Solomon Marcus, cu ocazia aniversării a 85 de ani de viață, Editura Spandugino a publicat cartea „Întâlniri cu/Meetings with SOLOMON MARCUS" (2 volume, cu un total de 1826 de pagini, cu peste 450 de contribuţii, coordonatori Lavinia Spandonide şi Gheorghe Păun, în 2010 prima ediţie, iar în 2011 ediţia a 2-a). Cea de a doua ediţie a fost lansată la Târgul de carte Gaudeamus din 24.11.2011. Am avut privilegiul să-l cunosc personal pe Solomon Marcus în 2006, la Centenarul Moisil. Cu acest prilej domnul acad. Solomon Marcus a fost oaspetele de onoare al Universității Agora, a publicat un articol despre viața și opera lui Grigore C. Moisil în revista noastră IJCCC și a susținut o conferință despre Moisil, alături prof. Ioana Moisil, în fața elevilor, studenților și cadrelor didactice. Editorii cărții de mai sus mi-au oferit, cu mare generozitate, prilejul să consemnez această întâlnire, marcantă pentru mine, în paginile 644-653 al primului volum. [4]
Vă recomand cu căldură, în final, să citiți articolul [5], în care domnul acad. Solomon Marcus prezintă un decalog al nevoilor educației, „Zece nevoi umane de care educația ar trebui să țină seama" (dar, din păcate, nu ține seama - n.n.): 1.Nevoia de a da un sens vieții, la nivel elementar; 2.Nevoia de împrospătare; 3.Nevoia de întrebare și de mirare; 4.Nevoia de îndoială și de suspiciune; 5.Nevoia de greșeală și de eșec; 6.Nevoia de joc; 7.Nevoia de identitate; 8.Nevoia de omenesc și de omenie; 9.Nevoia de cultură; 10.Nevoia de transcendență.
Bibliografie
[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Solomon_Marcus
[2] http://www.imar.ro/~smarcus/
[3] http://www.tnb.ro/ro/acad.-solomon-marcus-nevoia-de-spectacol
[4] http://dzitac.ro/files/ioan/Intalniri_cu_Solomon_Marcus.pdf
[5] http://www.contributors.ro/editorial/zece-nevoi-umane-de-care-educatia-ar-trebui-sa-tina-seama/
Ioan Dzițac
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Acad. Solomon Marcus.

Trimite email
duminică, 6 aprilie 2025, 10:53:34 Ora de vară a Europei de Est