Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Joi, o zi specială

De „Zilele școlii”, la S.A.M. „George Barițiu”

Joi, o zi specială

De „Zilele școlii”, la Școala de Arte și Meserii „George Barițiu” din Oradea, au avut loc întâlniri ale partenerilor de proiect din Germania, Polonia, Islanda și România (respectiv de la S.A.M. „George Barițiu” din Oradea), iar joi (22 mai 2008), a fost o zi specială, în care au fost diseminate două proiecte: proiectul Comenius „Tu, eu și mediul înconjurător” a cărui reuniune a fost găzduită de S.A.M. „George Barițiu” de luni până joi, inclusiv, și proiectul „Împreună în comunitate”.

În ultima zi a reuniunii de proiect Comenius, într-un cadru festiv, Ioana Burlău, coordonatorul de proiect din partea gazdelor și reprezentanții echipelor de proiect din Germania, Polonia și Islanda și-au prezentat echipa de proiect și activitățile derulate. Prezentările (în power point) au fost sugestive și interesante, un bun prilej pentru a afla mai multe informații despre școlile și țările partenerilor de proiect. Partenerii străini au felicitat echipa de proiect de la Școala de Arte și Meserii "George Barițiu" (prof.  Alina Vese - director, Marcela Todică - director adjunct, prof. Dana Bănică, prof. ing. Viorica Ionaș,  prof. Valentina Dobai, prof. Dorina Vereș și prof. Ioana Burlău - coordonator de proiect) pentru reușita reuniunii și pentru proverbiala ospitalitate românească manifestată, fiind încântați de tot ceea au făcut, și li s-a oferit să vadă în cele patru zile ale reuniunii. 
Proiectul „Împreună în comunitate”, tocmai încheiat, a fost prezentat de prof. ing. Neli Negruț, coordonatorul de proiect, care s-a arătat mulțumită de rezultatele obținute. „Proiectul, finanțat cu 10.000 de euro prin granturi M.E.C.T., asigură terapie ocupațională, psihoterapie, kinetoterapie pentru treizeci de tineri cu dizabilități severe în cadrul a trei ateliere protejate. Pe domenii specifice, aceste ateliere au fost dotate corespunzător pentru feronerii decorative, deco-art, și atelier de produse artizanal. Pe parcursul celor opt luni de proiect, tinerii au lucrat cu multă plăcere, dovedind interes și curiozitate, iar părinții lor au fost și mai încântați văzându-i atât de implicați în derularea proiectului. Ei (părinții) doresc continuarea proiectului”.
Participanții la reuniunea de proiect și distinșii invitați au fost îndemnați de către directorul școlii, prof. Alina Vese, să viziteze expozițiile cu produse ale celor două proiecte și să urmărească programul artistic dedicat „Zilelor școlii”.
 La manifestările de joi, gazdele au fost onorate de prezența a trei inspectori școlari (Gyori Doina, Elisaveta Roșu și Florin Negruțiu), directori de școli, dar și multe alte cadre didactice de la școlile orădene partenere.
„La mulți ani cu bucurie!”
Surpriza zilei a venit tocmai din partea unor tineri ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, care, aflând de evenimentele programate de „Zilele școlii” la „George Barițiu”, au ținut să-i bucure cu câteva piese muzicale. Momentul artistic a fost deschis de eleva Anca Lucaci cu „La mulți ani cu bucurie” și „Fete șogorițăle”; colega sa, Natalia Selegean, a interpretat „Am venit cu drag la voi” și „Lucru mare-i omenia!” Grupul folk (alcătuit din Kornyei Walter, Anca Lucaci și George Mihai) a interpretat piesele „Luceafărul” și „Am renunțat la tot”. Momentul artistic al elevilor de la S.P.A.P.F. „Avram Iancu” a fost coordonat de inspector Monica Bondar, agent șef Sorin Gal și agent principal Mihai Soponar.
În continuare, microfonul a fost preluat de elevii-artiști de la „George Barițiu”, coordonați de prof. Maria Laura Balotă.
Claudia Demian și Alina Hirțea au dialogat în limba lui Shakespeare, iar soliștii vocali Bereczki Laszlo și Samuel Tiriteu au fost acompaniați la orgă de prof. Viorel Boțiu. Punctul forte al programului lor artistic l-a constituit sceneta „Vizită”, de I.L. Caragiale (în distribuție: Bereczki Laszlo, Claudia Demian, Cornel Răzvanță și Alina Hirțea). Vertimentația personajelor a fost asigurată de prof. ing. Viorica Ionaș.
Să mai spunem că cei mai bucuroși de expozițiile organizate în sala festivă au fost partenerii de proiect din Germania, Polonia și Islanda, care și-au cumpărat o sumedenie de articole, drept suveniruri. (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Joi, o zi specială.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:36:15 Ora standard a Europei de Est