Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

“Dorim să trăim într-un mediu curat!”

“Eco Orizont”, la Grădinița nr. 9

“Dorim să trăim într-un mediu curat!”

Educatoarea Samica Boghiu, de la Grădinița nr. 9 din Oradea, a prezentat, miercuri, 14 februarie, o activitate opțională model în cadrul proiectului “Eco Orizont”, lansat în toamnă de Inspectoratul Școlar.

Grădinița nr. 9 este una din cele patru unități de învățământ pilot (alături de grădinițele nr. 25 și 44 din Oradea, precum și Grădinița cu Program Prelungit din Aleșd), în care aceste activități opționale se desfășoară săptămânal, pe baza unui Ghid metodic de educație și protecția mediului, și a Caietului micului ecologist.

La manifestare, au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar (care fac parte din echipa de proiect: Elisaveta Roșu, Georgeta Sadoveanu și Maria Ivănescu), Agenției pentru Protecția Mediului Bihor (ing. Loredana Târb și biolog Dorina Radoveț), prof. Voichița Moș, de la Palatul Copiilor și Elevilor, educatoare de la celelalte unități pilot, precum și de la Grădinița nr. 55. Tema activității cu nr.13, intitulată “Ocrotește-mă”, a urmărit dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător prin stimularea curiozității pentru investigarea realității înconjurătoare, precum și formarea unor abilități practice în vederea realizării unor obiecte funcționale (în cazul de față adăposturi, căsuțe pentru păsărele).


Activitate integrată ingenioasă, suplă, și eficientă


Experiența și profesionalismul educatoarei, dăruirea, curajul și sclipirea, toate au concurat la realizarea unei activități model apreciată la superlativ de reprezentanții I.S.J., care au subliniat bogăția de idei și cunoștințe științifice operaționale, activitatea integrată ingenioasă, suplă, utilă și eficientă, în care educația ecologică s-a îmbinat armonios cu activitatea matematică, artistico-plastică, teoria cu aplicațiile practice, dramatizarea și jocul de rol, menținând astfel mereu trează atenția și interesul elevilor, printr-o alternare logică, fluentă, astfel încât ruperile de ritm au trecut neobservate. În plan educațional, au fost valorificate toate valențele posibile și imposibile, copiii demonstrând la această vârstă fragedă priceperi și deprinderi sănătoase de comportament ecologic. Calendarul naturii, colțul ecologic (cuprinzând lucrările practice ale elevilor), copacul “Eco Orizont” (care prezintă într-un mod cu totul original, în rezumat, cele douăsprezece activități) sunt doar trei dintre lucrările care incumbă inspirație (și transpirație), muncă responsabilă, experiență și multă știință…

Metodele didactice moderne au fost astfel selectate și aplicate încât să aibă eficiență maximă, atât în cadrul activității frontale, cât și al celei individuale și pe grupe. Un impact și un efect deosebit a avut-o invitația (neașteptată) pe care copiii au lansat-o oaspeților (luându-i de mână) de a se așeza pe scăunele la măsuțele lor, spre a le da o mână de ajutor în ornarea și pictarea adăposturilor (căsuțelor) pentru păsărele.

Una peste alta, pentru o asemenea lecție de excepție, dna educatoare Samica Boghiu merită toate felicitările, și nota maximă! (Ov. D.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:03:24 Ora standard a Europei de Est