Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Lansarea proiectului „Lumina din lectură”

La Colegiul Național „Avram Iancu” din Ștei, a avut loc

Lansarea proiectului „Lumina din lectură”

„O carte este un dar, pe care îl poți des­chide iar și iar". (pro­verb)

Miercuri, 5 noiembrie 2014, a avut loc, în Sala de festivități a Colegiului Național „Avram Iancu", lansarea proiectului „Lumina din lectură", proiect premiat la Concursul promovat de Fundația „Mereu aproape" prin programul de granturi de cărți „BOOKS 4 YOUTH" II, din perioada iunie-septembrie 2014.
În cadrul programului s-au oferit 50 de pachete a câte 1.000 de volume de carte, literatură școlară, autori clasici români. Scopul programului este de a susține activitățile de promovare și încurajare a lecturii în rândul copiilor și tinerilor, în special din mediul rural și mic urban. 
La eveniment au participat domnul profesor Cristian Andru, director al colegiului, domnul profesor Viorel Lucaciu, consilier educativ, doamna profesoară Codruța Tulvan, coordonator al proiectului, doamna Cristina Epurean, bibliotecar și numeroși profesori și elevi ai școlii. Discursurile de întâmpinare au fost rostite de domnul director, domnul consilier educativ, doamna bibliotecară și unul dintre coordonatorii proiectului, care au subliniat semnificația proiectului și importanța volumelor care au ajuns în școală. Domnul director, vădit emoționat, mulțumește coordonatorilor proiectului și vorbește despre valoarea cărții în formarea unei personalități. Doamna profesoară Codruța Tulvan evidențiază nevoia de lectură și-și mărturisește bucuria de a face „ceva util pentru școala pe care a absolvit-o". În continuare, domnul profesor Viorel Lucaciu, după ce-și exprimă speranța că acest proiect îi va apropia pe elevi mai mult de carte, face o recomandare de lectură „451˚ Fahrenheit" de Ray Bradbury. Un moment important al evenimentului a fost punerea în scenă a schiței lui Caragiale, „Bacalaureat" de către elevii claselor a VII-a și a VIII-a, coordonați de doamna profesoară Codruța Tulvan.
Proiectul „Lumina din lectură", coordonat de doamnele profesoare Codruța Tulvan, profesor de limba și literatura română și Adela Bara, profesor de informatică, se desfășoară în colegiul nostru pe parcursul anului școlar 2014 - 2015 și se adresează unui grup țintă format din 450 de elevi și 35 de profesori. Coordonatorii acestui proiect și-au fixat ca obiective: să îndemne elevii spre lectură și să le găsească alte preocupări într-o comunitate mică, ce nu oferă prea multe în plan cultural,  să dezvolte elevilor gustul pentru lectură, să ridice nivelul de cultură al comunității și să-i facă pe elevi conștienți că doar prin ei înșiși, prin ce știu ei pot să devină profesioniști și oameni de valoare.
Activitățile proiectului vor fi diverse: cerc de lectură, concurs de creație artistică, punerea în scenă a unei piese de teatru, excursie, realizarea unei reviste școlare. Produsele proiectului vor fi în primul rând, creații ale elevilor noștri realizate în atelierul de lucru amenajat în interiorul școlii: creații literar-artistice, pornind de la modele literare, planșe cu periodizarea literaturii, biografii ale scriitorilor clasici, albume foto cu activitățile realizate, dar și cu imagini din casele memoriale vizitate și portofolii care să cuprindă eseuri, fișe de lectură, fișe cu citate. De asemenea, se va realiza un panou cu cele mai bune creații literar-artistice și o revistă, care vor reprezenta o oglindă a școlii noastre pentru comunitatea locală și pentru viitorii noștri elevi, un autentic instrument de promovare.
Evenimentul de ieri s-a încheiat prin inaugurarea bannerului cu datele proiectului „Lumina din lectură".
Prof. Alina Niculae
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Lansarea proiectului „Lumina din lectură”.

Trimite email
joi, 13 martie 2025, 19:08:53 Ora standard a Europei de Est