Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Grație și gingășie, armonie și perfecțiune

Sâmbătă, la Fit to Dance

Grație și gingășie, armonie și perfecțiune

Sala de sport ing. Mircea Nistreanu de la Școala Gimnazială „Dacia" din Oradea a găzduit, sâmbătă, 25 octombrie 2014, cea de-a V-a ediție a Fit to Dance, o competiție a grației și gingășiei, armoniei și perfecțiunii.

Potrivit informațiilor primite de la maestrul coregraf Maris Pușcov, organizatorul concursului, la competiție au participat dansatori de la 9 cluburi de dans din Oradea, Aleșd, București, Făgăraș, Arad, Sântana și Cluj-Napoca, concurând la șapte secțiuni de dans (de la baletul clasic la show dance) și patru categorii de vârstă: 6-9 ani, 9-13 ani, 13-16 ani și 16-19 ani, cei mai mulți la individual (solo) - 49 de concurenți, în duet (duo), în grupuri mici (de 4-7 dansatori) și în formații (de 8-20 de concurenți). Oradea (cea mare și garnisită cu ... mii de dansatori) a fost reprezentată doar de trei cluburi, de la Palatul Copiilor și Elevilor, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" și de la clubul organizator - Fit Dance România. După 23 de ani de coregrafie, 10 ani de Fit Dance și patru ediții de concurs organizat la Oradea,  Maris a aliniat  o echipă de campioni și vicecampioni naționali și europeni, din cei peste 100 de campioni (ocupanți ai locurilor întâi) și 60 de vicecampioni, pe care îi deține la club, o vicecampioană mondială - Carla Boloș, bronz și argint la Budapesta (Ungaria) - Nedeea Manea și Szelyen Eliza, ca să amintim doar trei nume. „Eu doresc să mă refer la dansatorii mei, dar pot să afirm, la capătul celor cinci ediții, că peste tot se muncește enorm, dar talentul dansatorului, calitățile sale native și înnobilate, motivarea și ambiția, dublate de măiestria și experiența coregrafului fac diferența. Apar noi talente, se vede o schimbare în coregrafie, un progres vizibil și o apropiere tot mai mare de baletul clasic, care oferă mai multă grație, feminitate și frumusețe dansului, dar și dansatorului. De fapt, aceasta am și cerut prin regulamentul concursului nostru: o apropiere de baletul clasic, frumos, dar greu", ne-a mărturisit maestrul coregraf Maris Pușcov; care a ținut apoi să mulțumească participanților, copii și profesori, dar și părinților, dlui director, profesor dr. Florian Hava, pentru cea de-a doua găzduire (ultimele două ediții desfășurându-se la sala de sport ing. Mircea Nistreanu de la Școala Gimnazială „Dacia"), generoșilor sponsori, firme, dar și părinți ai copiilor: ExpressFrig, Benvenuti, Trei G, RomPrest, Avon, Ioana Borodan, Veronica Bursașiu, Sorin Muscă și Alina Pavel.
Diana Muscă - Cel mai bun dansator
Nu putem uita juriul, un complet de specialiști: doi balerini și coregrafi - Dan Orădean, prim-balerin și Adriana Orădean, de la Opera Națională din Cluj-Napoca, Edith Groza - profesor de coregrafie, Delia Neag - fostă gimnastă de top, Andrei Simina, dansator, instructor, coregraf și membru în nenumărate jurii de specialitate. Ei au deliberat astfel: Diana Muscă - Cel mai bun dansator; Cea mai bună coregrafie - Maris Pușcov, pentru micul păianjen (Nedeea Manea). Toți copiii merituoși au fost felicitați și premiați cu diplome.
Să mai spunem că la anul, s-ar putea să avem prima ediție internațională a Fit to Dance, după cum ne-a „amenințat" doamna Maris Pușcov; dar până atunci, vom mai vorbi despre un spectacol de Crăciun, pe 20 decembrie 2014.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Grație și gingășie, armonie și perfecțiune.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:36:42 Ora standard a Europei de Est