Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Opțiunile unui absolvent al Facultății de Drept - Perspective juridice și non-juridice

Departamentele STEP și Activități Academice organizează, astăzi și mâine

„Opțiunile unui absolvent al Facultății de Drept - Perspective juridice și non-juridice

ELSA Oradea - European Law Student Association Oradea își începe activitatea printr-un eveniment deosebit de important pentru studenții Facultății de Drept.

Departamentele STEP și Activități Academice organizează evenimentul „Opțiunile unui absolvent al Facultății de Drept - Perspective juridice și non-juridice", în cadrul căruia vor fi invitați în calitate de vorbitori specialiști din domeniul dreptului și nu numai. Aceștia, printr-o discuție liberă, le vor prezenta studenților de la Facultatea de Drept, pe de o parte, și absolvenților de drept, pe de altă parte, ceea ce presupune fiecare profesie luată individual. Evenimentul se va desfășura pe durata a două zile, astăzi, 22 octombrie și mâine, 23 octombrie 2014, de la ora 17.00, în sala festivă a Facultății de Drept.
Invitații, în calitate de vorbitori, sunt împărțiți pe cele două zile ale evenimentului astfel: miercuri, vor vorbi: Cristian Monenci, despre profesia de judecător, Cristian Ardelean în calitate de procuror, Alexandra Giurgiuman va prezenta profesia de grefier și Radu Dacin, în dublă calitate, atât de avocat pe drept penal, cât și de asistent universitar în cadrul Facultății de Drept, Oradea.
A doua parte a evenimentului va avea loc joi, 23 octombrie, când vor vorbi, în exclusivitate, seniori ELSA Oradea, și pe lângă detalii despre profesiile lor, vor putea să prezinte și experiența acumulată de aceștia în cadrul asociației. Diana Geambașu va prezenta ceea ce presupune profesia de notar public, Felix Muscaș va detalia aspecte referitoare la profesia de branch manager, Călin Păcurar va vorbi despre profesia de antreprenor, iar Mircea Ursuța va vorbi, în dublă calitate, despre ceea ce presupune profesia de avocat, dar și aceea de lector universitar în cadrul Facultății de Drept, Oradea.
Acest eveniment reprezintă o oportunitate pentru orice student la drept, absolvent al dreptului sau persoană interesată de latura juridică. Este o ocazie unică de a întâlni la un loc profesioniști ai dreptului și nu numai, de a afla direct de la aceștia ce înseamnă o anumită profesie și ceea ce e necesar pentru a ajunge acolo.
Izabela Mihaela GIULAI,
președinte ELSA Oradea

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:11:35 Ora standard a Europei de Est