Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Luptătorii orădenii s-au întors din Ungaria cu 14 medalii

Debut reușit în cadrul noii federații

Luptătorii orădenii s-au întors din Ungaria cu 14 medalii

Cupa Internațională Open de Taekwon-do ITF VI Lehel Vezer, ajunsă la cea de-a VI-a ediție la Taekwon-do ITF, s-a desfășurat în perioada 3 - 4 octombrie 2014, la Sala de sport din Jaszbereny (Ungaria).

La această ediție, organizată de Federația Maghiară de Taekwon-do ITF Tradițional și Clubul Sportiv Kondor ITF Jaszbereny, au participat cluburi și sportivi din 8 țări (Austria, Bosnia Herțegovina, Cehia, Serbia, Slovacia, Slovenia, România și Ungaria), în total 19 cluburi, cu un număr de 191 de sportivi. Printre cluburile participante s-a numărat și clubul orădean King Do-Lions, președinte, Tulkos Romeo (4DAN). Luptătorii și-au putut etala valorile în probele de tull (exerciții de formă) și luptă individual.
Deschiderea oficială a competiției i-a avut ca invitați pe președintele Federației Maghiare de Taekwon-do Tradițional - dl. Czeba Mihaly (6DAN), pe președintele Federației Române de Sporturi Marțiale Coreene - dl. Mircea Muntean (6DAN), respectiv vicepreședintele Federației de Sporturi Marțiale Coreene - dl. Tulkos Romeo (4DAN). Delegația română a înmânat o plachetă președintelui federației maghiare, respectiv directorului de concurs din cadrul federației maghiare pentru sprijinul acordat în vederea înființării și afilierii Federației Române de Sporturi Marțiale Coreene la Federația Internațională de Taekwon-do ITF de la Viena.
În cadrul corpului arbitrilor la această competiție, din partea clubului King Do-Lions, a făcut parte dl. Gug Bogdan (3DAN).
14 medalii pentru orădeni
Sportivii orădeni au cucerit 14 medalii: câte patru locuri I și II și șase locuri III.
Locul I: Iosziv Antonio - luptă copii - 25 kg, Sferle David - luptă copii +175 cm, Mureșan David - luptă juniori masc. - 51 kg și Molcsan Tamas - luptă seniori masc. - 78 kg;
Locul II: Iosziv Antonio - tull copii masculin 6 - 5 gup, Iosziv Maya - tull copii feminin 6 - 5 gup, Ganea Andreea - luptă seniori feminin - 63 kg și Szalardi Kinga - luptă seniori feminin - 57 kg;
Locul III: Iosziv Maya - luptă copii feminin - 145 cm, Ducu Briana - luptă copii feminin - 175 cm, Iosziv Nicole - luptă juniori feminin - 52 kg, Ganea Andreea - tull feminin 2 - 4 DAN, Szabo Sergiu - luptă seniori masculin - 71 kg, Carlo Miglietta - luptă seniori masculin - 78 kg.
„Este primul concurs la care participăm sub egida noii federații (Federația de Sporturi Marțiale Coreene). A fost un concurs greu, mai ales că este puțin diferit regulamentul de arbitraj, dar mă bucură nespus că am reușit să facem față cu brio acestei provocări. Am primit foarte multe invitații la competiții din Serbia, Slovacia și Slovenia. Am fost foarte bine văzuți de către toate celelalte cluburi pentru prestația de care am dat dovadă. Din păcate, am avut și două accidentări: Andreea Ganea în semifinale, astfel nu am mai lăsat-o în finală, deoarece nu puteam risca sănătatea sportivei și cea de-a doua sportivă Iosziv Nicole, în semifinala categoriei de junioare - 52 kg. Sper că ambele sportive își vor reveni cât mai repede. Și pe această cale, atât în numele meu, cât și al colegilor, le dorim însănătoșire grabnică. Mulțumim pentru sprijinul acordat Consiliului Județean Bihor, prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte", a spus antrenorul orădenilor și președintele clubului, dl Tulkos Romeo.
Călin Marian

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:52:04 Ora standard a Europei de Est