Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Moștenire culturală și istorică fără granițe”

Proiectul educativ internațional

„Moștenire culturală și istorică fără granițe”

Sub acest generic, între trei clase de la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea (clasa I A, inst. Georgeta Tifor, clasa I E, inst. Aurelia Susan și clasa a II-a B, inst. Maria Duma) și Școala (bilingvă) cu clasele I - VIII din Bedeu, Ungaria, (director, profesor Elena Silaghi) se derulează un proiect educativ internațional, demarat în luna martie 2008.

Parteneriatul asigură oportunități pentru comunicare și cooperare între elevii Liceului Pedagogic și elevii Școlii din Bedeu, grup etnic român minoritar în Ungaria.
Proiectul educativ este un proiect în domeniul Euroregiunii Bihor-Hajdu-Bihar, proiect finanțat de Primăria Oradea din fonduri nerambursabile și dezvoltă parteneriatul dintre cele două școli.
Obiectivele proiectului vizează (după cum aveam să aflăm de la inst. Maria Duma): *conservarea identității naționale în contextul procesului de integrare europeană *respectarea caracterului cultural-național și integrarea acestuia în cadrul universal prin activități inovatoare, interregionale și transnaționale *cunoașterea limbii române, a spațiului românesc, ca parte integrantă a celui european *valorificarea folclorului local în dezvoltarea relațiilor transfrontaliere *dezvoltarea de curriculum prin auxiliare didactice *Promovarea spiritului original, creativ și inovator ca prim instrument al identității naționale prin constituirea clubului de creație literară „Mihai Eminescu” și derularea de activități în scopul cunoașterii și utilizării limbii române *organizarea de activități cu impact transfrontalier care se referă la păstrarea tradițiilor și prezentarea specificului Euroregiunii, cu accentul pe evenimente care stimulează și păstrează relațiile dintre școlile partenere.
Lansarea proiectului a avut loc, joi, 8 mai 2008, la Bedeu (în Ungaria).
Micii cetățeni europeni ai Liceului Pedagogic „I. Vulcan”, foarte mândri de pașapoartele lor noi,  s-au deplasat în Ungaria, formând o caravană de 20 de mașini, unii fiind însoțiți și de părinți, la fel de emoționați ca și odraslele lor.
 Cu toții au fost întâmpinați cu multă căldură de colectivul de cadre didactice, de primarul din Bedeu și de elevi.
Mesaje pentru copiii Europei
Programul întâlnirii de proiect a fost foarte variat și atractiv. După cuvântul de deschidere rostit de directorul școlii, dna prof. Elena Silaghi, elevii claselor primare din Bedeu au susținut un program artistic în limba română. Dna inst. Georgeta Tifor a prezentat proiectul educativ, obiectivele  și agenda acțiunilor viitoare, iar dna inst. Maria Duma a prezentat în power point ,, Ziua Europei e și ziua mea!”, un material-surpriză, inedit, despre etapele construcției Uniunii Europene, instituțiile Uniunii Europene, valori și simboluri europene, precum și cetățenia europeană în contextul Tratatului de instituire a unei  Constituții europene.
După intonarea Imnului UE – „Odă bucuriei”-, elevii clasei a II-a B au alcătuit trenul Europei, format dintr-o locomotivă cu steagul UE și 27 de vagoane cu steagurile țărilor membre ale UE.
 „Mama” Europa s-a mândrit apoi cu cei 27 de puișori confecționați în activitatea condusă de inst. Aurelia Susan,  îndeosebi pentru că au fost lucrați de grupe mixte de copii.
Echipa de dansuri populare a claselor gimnaziale din Bedeu, în frumoase costume populare tradiționale, i-a încântat pe partenerii de proiect cu o suită de dansuri populare românești. Copiii prezenți la activitate au scris mesaje pentru copiii Europei pe un „buchet” de baloane, care apoi, pe acordurile muzicii lui Beethoven, s-au înălțat la cer, călăuzite de doi porumbei.
 Partenerii de proiect din România au avut ocazia să se convingă și de produsele bucătăriei maghiare pe care le-au apreciat foarte mult. Una peste alta, micii europeni pedagogiști, s-au întors acasă plăcut impresionați de tot ceea ce au aflat și au văzut în vizita pe care au făcut-o, joi, în Ungaria.
Următoarea întâlnire de proiect va avea loc de Ziua copilului, în Orășelul copiilor din municipiul de pe Crișul Repede.
„Acest parteneriat dovedește că fonduri europene în domeniul educației există, trebuie doar să le accesăm corect”, ne-a declarat inst. Maria Duma. (Ov. D.)
P.S. Pentru maimulte poze, accesați Galeria foto: „Moștenire culturală și istorică fără granițe”.

Trimite email
vineri, 3 ianuarie 2025, 05:32:43 Ora standard a Europei de Est