Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Tabăra Creatori de viitor

Sâmbătă, Eveniment Community Challenge și

Tabăra Creatori de viitor

Community Challenge este o caravană a sportului și a mișcării în comunitate, care va avea loc în 3 orașe din România (Oradea, Petroșani și Piatra Neamț) în perioada 20 septembrie - 4 octombrie 2014.

În cadrul evenimentelor se vor organiza demonstrații sportive, cros, streetball, fotbal, ping-pong, bubble football, desene pe asfalt si alte jocuri si concursuri. Taxele de participare la aceste competiții se vor folosi integral pentru finanțarea taberei Creatori de viitor - Champions United.
În Oradea evenimentul Community Challenge va avea loc în data de 27 septembrie 2014, între orele 9 - 15, în Parcul I.C. Brătianu.
Agenda evenimentului
Între 09.00 - 11.00 Crosul Comunității în beneficiul Creatori de viitor
Între 09.00 - 15.00
-Desene pe asfalt
-Jocuri și concursuri (streetball, fotbal, ping-pong, badminton, fotbal target, ski race pe iarbă, volei pe iarbă/nisip, tenis cu piciorul pe asfalt, ștafetă în sac, tir cu arcul pentru copii).
-Demonstrații sportive - evenimentul va cuprinde o zonă cu demonstrații diverse ale cluburilor sportive din oraș. În cele 6 ore de demonstrații vom reuni activități de tipul aerobic, zumba, karate, aikido, etc.
Pentru înscrieri la competițiile de streetball, fotbal și la crosul comunități îi invităm pe cei interesați să acceseze pagina de facebook www.facebook.com/fcoradea sau să contacteze Fundația Comunitară Oradea.
Evenimentele Community Challenge sunt organizate cu sprijinul Kaufland România, iar susținătorul principal al proiectului Creatori de viitor este Banca Transilvania. În Oradea evenimentul se va desfășura cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a Direcției Județene pentru Sport și Tineret.
În perioada 9-12 octombrie 2014, la Cluj-Napoca va avea loc tabăra Creatori de viitor - Champions United. Proiectul va reuni 30 de elevi de liceu cu performanțe deosebite în educație, sport și leadership școlar din județele Bihor, Hunedoara și Mureș. Aceștia vor fi aleși dintr-un număr mare de aplicanți în cadrul unui proces de selecție care a demarat în luna august și se va finaliza în 24 septembrie. Selecția tinerilor performanți este realizată de Asociația 11even - organizatorul programului, iar participarea celor 30 de elevi selectați va fi gratuită.
Pe parcursul taberei participanții vor avea parte de o agendă foarte interesantă, care va combina activități de dezvoltare personală cu diverse jocuri de team building și socializare. Punctul central al taberei va fi reprezentat de competiția de proiecte „Orașul viitorului", competiție la care vor lua parte cei 30 de participanți împărțiți în 5 echipe și care le va da șansa participanților să-și dezvolte abilități de muncă în echipă, de gândire strategică și creativitate.
Tabăra va beneficia și de prezența a 5 mentori care vor susține sesiuni de training de dezvoltare personală. Training-urile susținute de aceștia se vor concentra pe următoarele tematici: viziune, trenduri și globalizare, gândire strategică, leadership, muncă de echipă, tipuri de personalități umane, gândire creativă, principii de viață. Între mentori îi putem aminti pe Philipp Kandal (antreprenor și investitor, a cărui aplicație de navigație a fost descărcată de peste 4 milioane de oameni) sau pe Teodora Migdalovici (trainer pe partea de inteligență emoțională, gândire creativă, comunicare afectivă, relații cu clienții, specialist în personal branding). Finanțarea taberei se va realiza prin intermediul unor donații și sponsorizări obținute în cadrul campaniei Community Challenge.
Ioana ȘANDOR

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:27:48 Ora standard a Europei de Est