Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Dl primar ne-a asigurat de asfaltarea curții și de un (alt) gard la stradă

„Încurajez părinții să-și lase copiii aici în cartier, la această școală modernizată

„Dl primar ne-a asigurat de asfaltarea curții și de un (alt) gard la stradă

În 27 august 2014, dl viceprimar Ovidiu Mureșan și dna Benyovszki Tunde, director general adjunct al Administrației Imobiliare Oradea au organizat o conferință de presă pe teren pentru a prezenta stadiul lucrărilor de reparații curente și capitale care se efectuează în unitățile de învățământ, dar nu numai.

Cu acest prilej, am fost invitați la Grădiniță Nr. 23, aparținătoare Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu", la Școala Gimnazială Nr. 16 și Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu", vizita încheindu-se pe Independenței, la Palatul Vulturul Negru.
„Reparații de anvergură" la Școala Gimnazială Nr. 16
La Școala Gimnazială Nr. 16 am fost întâmpinați de directorul școlii, dl prof. Mircea Gârba. „La școala fără nume, dar cu renume", vorba dlui director, s-au efectuat, în timp, cele mai importante și mai consistente reparații capitale din tot învățământul orădean, „reparații de anvergură" la toate cele trei corpuri de clădire și la sala de sport, ca să o cităm pe doamna director general adjunct Benyovszki Tunde: „Înlocuirea învelitorii din țiglă la corpurile A și C, înlocuirea tâmplăriei din lemn (interioară și exterioară), uși și ferestre cu tâmplărie din PVC, izolarea termică și refacerea fațadelor, înlocuirea pardoselilor din sălile de clasă și laboratoare (cu parchet laminat și gresie), iar în sala de sport cu pardosea poliuretanică. Înlocuirea instalației electrice (a tubulaturii, conductorilor electrici, a corpurilor de iluminat și a tablourilor electrice), zugrăveli în cele trei corpuri de clădire, refacerea canalizării pluviale și refacerea trotuarului de protecție în jurul clădirilor". „Valoarea contractului este de 1.597.924,76 lei din care s-au decontat până la ora actuală 1.237.556,90 lei", a precizat dl viceprimar Ovidiu Mureșan.
„Generală 16 este o școală foarte importantă pentru acest cartier; este o școală care reușește prin calitatea actului educativ și prin poziționare să atragă exact copiii care, în mod normal, unii dintre ei, am vrea noi ca părinți sau părinții lor să-i regăsim la școlile din centru. Din punct de vedere al calității actului educativ este similar cu școlile din centru și din această cauză încurajez părinții să-și lase copiii aici în cartier, la această școală modernizată, unde după ce reușim și partea de asfaltare a curții, eu zic că am făcut tot ce era de făcut la Generală 16", a adăugat dl viceprimar Ovidiu Mureșan.
„În prima zi de școală, am fost onorați de vizita dlui primar Ilie Bolojan"
Chiar în 15 septembrie 2014, în prima zi de școală a noului an școlar, primarul Oradiei, dl ing. Ilie Bolojan, a ținut să fie prezent în mijlocul colectivului de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 16, după cum aveam să aflăm de la dl director Mircea Gârba.
„Din cauza ploii, nu ne-am mai putut desfășura festivitățile în curte. Prin urmare, diriginții și învățătorii și-au primit elevii și părinții, în cazul elevilor de la clase pregătitoare, în sălile de clasă. În cele cinci clase pregătitoare avem 152 de copii, un adevărat record pe municipiu. Surpriza zilei a fost mare! Chiar în prima zi de școală, am fost onorați de vizita dlui primar Ilie Bolojan, care a dorit să verifice calitatea lucrărilor efectuate de constructori. Domnul primar ne-a asigurat de asfaltarea curții și de un (alt) gard la stradă. A vizitat școala, a intrat prin săli și a stat de vorbă cu elevii, profesorii și părinții".
Am ajuns și noi în sălile „boboceilor" din cele cinci clase pregătitoare, îndrumate de doamnele prof. Otilia Luca, Florica Torjoc, Mariana Hirțe, Ioana Micle și Krsznai Tunde. În pauze, unii ascultă muzică (din repertoriul copiilor), alții desenează, mănâncă sau discută în grup, dar nimeni nu plânge; pe coridoare ies la nevoie, iar în curte, doar în mod organizat, fiind prea mici pentru un război atât de mare.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Dl primar ne-a asigurat de asfaltarea curții și de un (alt) gard la stradă. 

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:56:56 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...