Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Se dorește funcționarea spitalelor din Oradea sub forma unui consorțiu

Laborator de analize unificat, proiect pilot pentru Oradea

Se dorește funcționarea spitalelor din Oradea sub forma unui consorțiu

Primarul Ilie Bolojan și dl. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean au susținut vineri, 8 august 2014, o conferință de presă cu privire la problemele de gestionare a spitalelor din Oradea.

Conform spuselor primarului Ilie Bolojan, municipiul Oradea este unul dintre puținele reședințe de județ din țară în care toate spitalele sunt concentrate la o singură autoritate, la Primăria Oradea. Acest lucru reprezintă un avantaj pentru a gestiona într-o formă integrată sistemul sanitar din municipiu.
În Oradea, există momentan două spitale mari, Spitalul Județean, respectiv Spitalul Municipal, iar administrația orădeană își propune să treacă la o fază în care să funcționeze cu cele două spitale sub forma unui consorțiu, care nu presupune fuziunea juridică dintre cele două spitale, dar anumite activități vor fi gestionate în comun.
„Membrii consiliilor de administrație ale celor două spitale și-au dat acordul de principiu pentru realizarea unui consorțiu spitalicesc, un fel de alianță și nu o fuziune juridică, având ca obiectiv realizarea unor servicii mai bune cu costuri mai mici. Consorțiul spitalicesc va fi condus de consiliile de administrație ale celor două spitale și va avea în frunte un director coordonator. Structura de conducere unificată va analiza serviciile suport ale celor două spitale care pot fi puse la comun în vederea scăderii costurilor. Scopul acestor măsuri pe care dorim să le aplicăm din această toamnă, este să gestionăm aceste servicii la costuri mai mici, să fim mai eficienți și să avem servicii mai bune", a spus Ilie Bolojan.
Managerul Spitalului Județean a prezentat domeniile în care se dorește să se acționeze. Cele patru domenii pentru început sunt: laboratoarele din cele două spitale, achizițiile, prepararea hranei și personalul.
Conform explicațiilor date de dl Carp, consorțiul nu este o noutate în Europa, ea fiind o manieră modernă pentru a reduce cheltuielile în spitale.
Eficientizarea spitalelor orădene se va realiza prin automatizarea laboratorului care va funcționa la unul dintre cele două spitale, va face analizele la comun și va comunica rezultatele în sistem electronic, realizând astfel economii consistente la cheltuielile cu materialele și cele de personal.
Pentru realizarea acestui consorțiu este nevoie de acordul Consiliului Local, care la o ședință viitoare va dezbate această propunere a municipalității.
Biroul de presă

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 08:03:24 Ora standard a Europei de Est