Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Simpozionul Științific Internațional „Tradiție istorică și perspective europene

În perioada 21-24 iulie, la Chișinău

Simpozionul Științific Internațional „Tradiție istorică și perspective europene

Luni, 21 iulie 2014, în sala de conferințe a Bibliotecii Științifice „Andrei Lupan" a Academiei de Științe din Republica Moldova, a avut loc deschiderea oficială a Simpozionului Științific Internațional „Tradiție istorică și perspective europene", eveniment organizat de Universitatea din Oradea, Universitatea de Stat din Republica Moldova, Universitatea din Padova, Academia Română prin Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca și Centrul de Studii interdisciplinare Oradea-Chișinău, în parteneriat cu Institutul de Istorie al AȘM, Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan" și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, cu participarea și sprijinul financiar al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu", Chișinău.

La eveniment au fost prezenți și studenți din România, respectiv din Republica Moldova.
În deschidere, au luat cuvântul Igor Șarov, viceministru al Culturii în Republica Moldova, Valeriu Matei, academician și director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu", filiala Chișinău, Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea, Aurelia Hanganu, secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei, precum și Ion Gumenâi, decanul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat Moldova.
Deschiderea oficială a fost urmată de două prelegeri, cea dintâi aparținând profesorului universitar Sorin Șipoș, intitulată „Călători străini în spațiul românesc și simbolistica frontierei (1700-1810) ", iar cea de-a doua, academicianului Valeriu Matei - „Republica Moldova și Uniunea Europeană. Relații paradoxale și realizări".
Prima parte a zilei s-a încheiat cu prezentarea de către doamna Silvia Corlățeanu, conferențiar cercetător la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, a volumului colectiv Categorie europee. Rappresentazioni Storiche e Letterarie del „Politico", coordonat de Sorin Șipoș, Federico Donatiello, Dan Octavian Cepraga și Aurel Chiriac.
Marți - Masă rotundă
Simpozionul a continuat în 22 iulie la Universitatea de Stat din Moldova cu o masă rotundă în cadrul căreia au fost discutate noile direcții de cercetare interdisciplinară și metodele specifice, subliniindu-se importanța realizării unor studii comparative, valorizând și contribuțiile unor domenii conexe istoriei, precum geografia, lingvistica, psihologia socială etc. Au susținut prelegeri: lect. univ. dr. Florin Sfrengeu - Tradiția istorică și rezultatele cercetărilor arheologice privind fortificația de pământ de la Biharea, conf. univ. dr. Emil Dragnev - Între istorie și religie, drd. Federico Donatiello - Prospettive europee della traduzione letteraria: Tudor Arghezi tradotto da Salvatore Quasimodo și prof. univ. dr. Dan Cepraga - De la latină la limbile romanice: „submerged Latin" și originea limbii române la frontiera orientală a latinității.
În a doua jumătate a zilei prof. univ. dr. hab. Ion Eremia, prof univ. dr. Aurel Chiriac și prof. univ. dr. Sorin Șipoș au prezentat volumul Seminatores in artium liberalium agro studia in honorem et memoriam Barbu Ștefănescu, coordonatori: Aurel Chiriac, Sorin Șipoș, Cluj-Napoca, 2014.
Miercuri - la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
În 23 iulie, lucrările simpozionului s-au desfășurat la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, debutând cu prelegerea Istoria și istoriografia. O perspectivă actuală, a domnului conf. univ. dr. Gabriel Moisa și cu prezentarea de către prof. univ. dr. hab. Ion Șișcanu a cărții Statutul istoriei și istoricului în contemporaneitate, coordonatori: Gabriel Moisa, Sorin Șipoș, Igor Șarov, Cluj-Napoca, 2013.
Au urmat alte două prezentări de carte, de această dată, aparținând cadrelor universitare din Moldova, este vorba despre Relațiile externe ale Țării Moldovei în documente și materiale (1360-1858), editor: Ion Eremia, CEP USM, Chișinău, 2013 și Ion Gumenâi, Comunitățile romano-catolice, protestante și lipovenești din Basarabia în secolul al XIX-lea, Institutul de Studii Enciclopedice, Chișinău, 2013. Despre cele două studii au vorbit Teodor Candu, conferențiar cercetător, doctor în istorie de la Institutul de Istorie AȘM și Virgil Pâslariuc, conf. univ. dr. de la Universitatea de Stat din Moldova.
Simpozionul s-a încheiat în 24 iulie cu o vizită de studiu la complexele istorico-religioase Suruceni, Căpriana și Hâncu. (Roxana Ivașca)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Simpozionul Științific Internațional „Tradiție istorică și perspective europene". 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:26:24 Ora standard a Europei de Est