Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Caravana voluntarilor a poposit la „Oltea Doamna” și „Avram Iancu”

Vineri, de Ziua Europei

Caravana voluntarilor a poposit la „Oltea Doamna” și „Avram Iancu”

Centrul de informare europeană EUROPE DIRECT ORADEA a organizat astăzi (vineri, 9 mai 2014), în tonuri festive Ziua Europei. Activitățile au început de dimineață când o echipă a centrului a desfășurat un proiect tematic la Școala Gimnazială „Oltea Doamna”.

Voluntarii centrului au realizat pentru această activitate câte o prezentare pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, precum și o prezentare generală a Uniunii, cuprinzând construcția europeană, simbolurile și valorile promovate de aceasta. Toate aceste materiale au fost prezentate elevilor, făcându-se o incursiune în cele mai marcante momente de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial și până la crearea Uniunii Europene. A urmat o prezentare a fiecăruia din cele 28 de state ale uniunii, într-un mod deosebit: elevii de la Școala Gimnazială Internațională Agora au pregătit câte un poster pentru statele membre, cu imagini specifice reprezentând personalități, oameni de știință, inventatori și invenții, patrimoniul cultural, dar și faimoase desene animate, jocuri sau specialități culinare.  Elevii au fost premiați cu diplome, cărți, broșuri și „pașapoarte” ale UE.
Caravana voluntarilor s-a deplasat apoi la Școala Gimnazială „Avram Iancu” unde au fost distribuite materiale informative ale centrului, dedicate copiilor, pentru informarea acestora despre Uniunea Europeană.
Echipa centrului a pregătit în cea de-a doua parte a zilei un eveniment în campusul Agora, deschis publicului larg. Astfel, amfiteatrul în aer liber a găzduit timp de câteva ore prezentări despre UE, un recital european și un concert în cadrul căruia participanții au folosit opt dintre cele 24 de limbi ale UE.
Mulțumim școlilor partenere care s-au implicat, ca în fiecare an, în realizarea acestui eveniment de mare amploare și cu semnificații din ce în ce mai profunde pentru fiecare dintre noi!
Alina Manolescu

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 09:00:36 Ora standard a Europei de Est