Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

“Campionii nu folosesc droguri”

Educația preventivă de la elev la elev

“Campionii nu folosesc droguri”

Elevi din clasele a XI-a C și a IX-a D, de la Colegiul Economic “Partenie Cosma” din Oradea îi provoacă pe cei de la gimnaziu să nu consume droguri. În acest sens, Kortiș Ioana, Sebastian Miclău, Raluca Moroc și Dan Zima, din clasa a XI-a C și Lavinia Brânzaș, Adrian Cojocariu, Ioana Frențiu și Sergiu Secară, din a IX-a D, sub îndrumarea profesoarei de Limba și literatura română Koteles Maria, au demarat proiectul “Campionii nu folosesc droguri”, în parteneriat cu specialiști din cadrul Fundației “Încrederea” din Oradea (asistent social Ioan Radu și Radu Bonta, psiholog), care se ocupă cu educația preventivă în liceele orădene.

 Într-un context social în care consumul și traficul de droguri cresc alarmant în rândul tinerilor, acest proiect își propune: informarea tinerilor cu privire la efectele negative cauzate de consumul și traficul de droguri, prevenirea și conștientizarea tinerilor asupra consecințelor consumului de droguri, atragerea tinerilor la participarea și implicarea la o astfel de campanie, îndrumarea eventualilor consumatori de droguri spre solicitarea de ajutor.
Pentru realizarea obiectivelor, echipa de proiect și-a propus o suită de acțiuni: seminarii în școli gimnaziale (joi, 17 aprilie, la Școala nr. 16 din Oradea, joi, 8 mai, la ora 12.00, la Școala „Andrei Mureșanu” ) și licee (marți, 22 aprilie, la Lic. T. „Lucian Blaga”), realizarea unei expoziții de pictură, având ca temă efectele negative cauzate de droguri (cu premierea celor mai reușite lucrări, în 21 aprilie), lansarea unui concurs de eseistică pe tema proiectului (cu premierea celor mai bune lucrări, în 21 aprilie), prezentarea unei piese de teatru cu tema proiectului, organizarea unui marș pe corso-ul orașului (în 16 mai).
Declarații ale organizatorilor
“Scopul nostru este să informăm elevii cu privire la efectele negative pe care le are consumul de droguri. Suntem siguri că prin activitățile pe care le vom desfășura, tinerii vor conștientiza faptul că drogurile sunt „drumul spre dezastru” (Kortiș Ioana)
“Noi ne dorim ca numărul celor care consumă droguri să scadă și suntem convinși că prin activitățile noastre îi vom face pe tineri să se gândească de două ori înainte să cadă pradă acestui viciu” (Sebastian Miclău)
“În încheierea proiectului, ne-am propus să facem un marș în centrul orașului, în data de 16 mai,  prin care să tragem un semnal de alarmă, astfel încât să se conștientizeze ce înseamnă să fii consumator de droguri și implicațiile nefaste pe care le are, atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cei apropiați lui. Cei care doresc să ne susțină la acest marș sunt bineveniți” (Raluca Moroc)
Toate acestea vor fi realizate pentru că segmentul principal de vârstă al consumatorilor de stupefiante din România este 14-25 de ani, iar statisticile arată că cel mai tânăr consumator din România. (N.R.)

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 08:56:28 Ora standard a Europei de Est