Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Doi studenți de la Universitatea Agora vor pleca, gratuit, la o școală de vară în China

Programul „Discover SWUFE International Summer Camp 2014”

Doi studenți de la Universitatea Agora vor pleca, gratuit, la o școală de vară în China

În timpul vizitei de anul trecut, în 19 mai 2013, rectorul Universității Agora, dl prof. univ. dr. Ioan Dzițac, a semnat un acord de colaborare cu Southwestern University of Finance and Economics (SWUFE) din Chengdu, China, care prevede, printre altele, perioade de mobilități pentru cadre și studenți.

„Welcome message from the Office of International Exchange and Cooperation: The Southwestern University of Finance and Economics (SWUFE) invites you to come and experience life in Sichuan, China, as an international student guest.  This is your chance to be an ambassador for your university and experience life at one of the top universities in China. In return we offer you an authentic ‘taste’ of modern day life in China.  This is a diverse two-week program combining study, travel, and visiting local businesses; giving you a short but wonderful experience of SWUFE, Sichuan, and China in general”. [1]
Astfel, în perioada 29 iunie – 12 iulie, doi studenți de la Universitatea Agora vor pleca în China. Aici, alături de alte zeci de studenți din lumea întreagă, ei vor audia lecturi despre istoria, cultura și economia Chinei, de asemenea, vor avea șansa să învețe despre caligrafia chineză, arte marțiale, muzică tradițională și gastronomie chinezească.
Cazarea, masa și excursiile, vor fi suportate de gazde.
Se vor vizita, printre altele, celebra stradă Jinli, rezervații naturale și monumente protejate UNESCO, precum Sanctuarul Urșilor Panda din Sichua, faimoasele Wuhou Shrine, Mount Qingcheng, Buddha Gigant din Leshan și multe altele!
Mai multe se pot citi în broșura cu programul zilnic al școlii de vară [2].
„China are o deschidere extraordinară pentru a investi în educație și știință”
Să ne reamintim ceea ce am aflat vineri, 24 mai 2013, de la rectorul Universității Agora, dl prof. univ. dr. Ioan Dzițac, în cadrul conferinței de presă organizate la reîntoarcerea din China.
La invitația prof. dr. Yong Shi de la Academia Chineză de Științe, dl prof. univ. dr. Ioan Dzițac, rectorul Universității Agora, a efectuat o vizită de lucru în China în perioada 12-23 mai 2013, împreună cu domnul academician Florin Gheorghe Filip - Doctor Honoris Causa al Universității Agora.
În rezumatul prezentat, dl rector Ioan Dzițac s-a oprit la cele mai importante momente ale vizitei: prima activitate științifică la care a participat a fost o lectură invitată la Universitatea Academiei Chineze de Științe. Cea de-a doua participare a fost la workshop-ul organizat în cadrul sesiunii speciale a Conferinței Internaționale de IT și Management Cantitativ (scopul de fapt al vizitei în China). Cea de-a treia invitație și participare a fost susținerea unei lecturi invitate la Sothwestern University of Finance and Economics (în 20 mai, în localitatea Chengdu). „Aici am semnat un acord de colaborare între Universitatea Agora și Școala de Administrare a Business a acestei universități”, a spus dl rector.
În intervenția sa, președintele Consiliului de administrație, dl Mișu-Jan Manolescu, avea să sublinieze motivele vizitei dlui rector Ioan Dzițac în China: „Domnia sa a amintit despre acordul semnat cu acel prilej, „care, iată, s-a concretizat cu o vizită extrem de fructuoasă, aș zice eu, în China, a rectorului nostru. Iar celelalte acorduri îmi dau mie speranța și încrederea că vor urma și alte legături. Deja discutăm acum de trimiterea unor studenți de la Agora în China. Intenția noastră este și de a găzdui studenți chinezi la Oradea, iar studenții noștri de a avea oportunitatea să meargă acolo. De asemenea, ne gândim la coordonări de doctorate împreună”, a mai spus președintele Consiliului de administrație, dl Mișu-Jan Manolescu.
Ovidiu Dan
[1] http://oiec.swufe.edu.cn/index.php?module=content&controll=index&action=lists&catid=225
[2] http://oiec.swufe.edu.cn/uploadfile/2014/0318/20140318025317864.pdf
P.S. Pentru mai multe poze accesați Galeria foto: Doi studenți de la Universitatea Agora vor pleca, gratuit, la o școală de vară în China.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:26:53 Ora standard a Europei de Est