Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Proiectul educativ „Pădurea - planeta ursuleților” - ediția a II-a

Marți - simpozion, iar joi - festivitatea de premiere

Proiectul educativ „Pădurea - planeta ursuleților” - ediția a II-a

Marți și joi, colectivele de cadre didactice ale grădinițelor „Trei Ursuleți” au finalizat cea de-a doua ediție a proiectului educativ „Pădurea - planeta ursuleților”.

Marți, 8 aprilie 2014, la sediul Grădiniței cu Program Prelungit „Trei Ursuleți” (de pe str. Horea, nr. 6),  s-a desfășurat Simpozionul județean „Pădurea - planeta ursuleților”, iar joi, 10 aprilie, în Aula Magna a Universității din Oradea, a avut loc festivitatea de premiere a preșcolarilor și școlarilor participanți la ediția a II-a a Concursului județean. „Pădurea - planeta ursuleților”.
În deschiderea evenimentului, doamna manager, prof. Timea Curta, în calitate de coordonator al proiectului, a salutat participanții și a mulțumit Fundației „Trei Ursuleți”, doamnei președinte Nistreanu  Laura Delia, pentru implicare și susținere, instituțiilor partenere (Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Casa Corpului Didactic Bihor, Universitatea din Oradea - Facultatea de Științe Socio-Umane și Agenția pentru Protecția Mediului Bihor), membrilor juriului și tuturor participanților.  
Ceilalți doi coordonatori de proiect și directori ai celor două grădinițe „Trei Ursuleți”, doamnele Mihaela Iluța și Mihaela Bistran, au subliniat mesajul educativ al proiectului, precum și realizările celei de-a doua ediții a proiectului, atât la secțiunea simpozion, cât mai cu seamă la secțiunea concurs pentru preșcolari și elevi; desen, pictură, colaj și machete pentru preșcolari; creații artistico-plastice (desen, pictură, colaj și machete), precum și creații literare (poezii, compuneri) în limbile română, engleză și maghiară.
„În anul acesta am adăugat o secțiune nouă, secțiunea în limba maghiară, adresată atât elevilor, cât și cadrelor didactice de la secțiile maghiare”, a subliniat dna director Mihaela Bistran.
În mod profesionist, coordonatorii proiectului au prezentat punctele tari și punctele slabe ale proiectului, rezultatele primei ediții și imagini de la festivitatea de premiere de anul trecut, precum și produsul final al primei ediții, cartea (volumul) care cuprinde lucrările cadrelor didactice prezentate la prima ediție a simpozionului, precum și lucrările celor 450 de preșcolari și 70 de școlari, prezenți la prima ediție.
În continuare, distinșii invitați, membri ai prezidiului (lect. univ. Bârle Delia, de la Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Psihologie; inspector școlar pentru învățământul particular, dna prof. Mădălina Lupău; prof. metodist Szabo Florina, reprezentant al CCD Bihor; prof. de arte plastice Berce Ciprian, de la grădinițele „Trei Ursuleți”) au făcut aprecieri la adresa proiectului, subliniind mesajul său educativ ecologic și spiritul său de stimulare a creativității și competitivității, felicitând coordonatorii de proiect și participanții la secțiunile proiectului. În egală măsură, felicitările pentru reușita celor două edițiile ale proiectului le merită, zicem noi, întreaga echipă de proiect, alcătuită din: prof. Oșvat Laura, Săcădat Adriana, Flore Adina, Zsura Felicia, Bogdan Ianki Monica, Luț Diana,
Brăinaș Daniela, Hus Ramona, Szilagyi Monica, Bar Raluca, Ghiuro Ramona, Demian Crina, Negrău Elena, Roșca Ioana, Gaja Alexandra, Pituț Mariana, Petrescu Alina, Popa Alisia, Reizmuveș Lavinia, Budău Paula, Horga Florina și Berce Ciprian.  
Demn de remarcat este faptul că la acest proiect participă cadre didactice și preșcolari de la 18 grădinițe: grădinițele nr. 23, 25, 28, 30, 34, 42, 45, 53, 55, „Orsolya”, 31, 44, 47, Gr. Nr. 2 Tinca, Grădinița „Samuel” din  Tinăud, Grădinița din Tărian, Grădinița „Dumbrava Minunată” din Pitești (județul Argeș) și Grădinița Nr. 272 din București; precum și cadre didactice și elevi din învățământul primar de la 14 școli: școlile gimnaziale „Octavian Goga”, „Oltea Doamna” și „Ion Bogdan” (structura Școlii Gimnaziale Nr.11), Lic. Ortodox „Ep. Roman Ciorogariu”, Lic. Teoretic „Onisifor Ghibu”, CSEI „Cristal”, Școala Gimnazială Urviș (structura Șoimi), Lic. Tehnologic Nr.1 Șuncuiuș, Școala Gimnazială Nr. 1 Sâmbăta, CT Nr.1 Vadu Crișului, Lic. Tehnologic Agroindustrial „Tamasi Aron”, Borș, Școala Gimnazială din Hidișelu de Jos, Școala Gimnazială „Viorel Horj” din Drăgănești și Clubul Copiilor din Rădăuți (județul Suceava).
Bucuria a fost generală în momentul premierii, mai ales în rândul celor mai mici ecologiști.
Ovidiu Dan
Foto: Ovidiu Dan și Sorin Bara - fotograful grădinițelor
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Proiectul educativ „Pădurea - planeta ursuleților” - ediția a II-a.

Trimite email
vineri, 14 martie 2025, 07:26:54 Ora standard a Europei de Est