Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cum poți obține mai ușor un job și strategii de succes la un interviu?

Joi, în Aula Magna

Cum poți obține mai ușor un job și strategii de succes la un interviu?

Cum am putea motiva, explica sau interpreta participarea mai mult decât modestă a studenților la evenimentul de joi din Aulă, drept lipsă de interes din partea studenților sau lipsă de informare (mediatizare a evenimentului)?

Joi, 3 aprilie 2014, în Aula Magna a Universității din Oradea, s-a desfășurat un eveniment interesant și util cel puțin pentru o bună parte dintre studenți. De fapt, lor li s-a adresat, în exclusivitate, fiind organizat, cu cele mai bune intenții, de Revista studențească „Principii” a Universității din Oradea, în parteneriat cu Cercul de Management - Marketing „Excelsior”.
Așa după cum aveam să aflăm de la organizatori, evenimentul a fost pus în undă tocmai în ideea „de a ajuta studenții interesați de modul în care pot obține mai ușor un job și strategii de succes la un interviu” - Mihai Cionca.
Invitații speciali ai evenimentului au fost: dna Adriana Borza – psiholog și coordonator al Centrului de Consiliere și Servicii privind Cariera, dl conf. univ. dr. Dorin Coita – de la Facultatea de Științe Economice și Sebastian Șipoș – din partea mediului de business.
Vorbind despre Centrul de Consiliere și Servicii privind Cariera, dna Adriana Borza a prezentat obiectivul și misiunea centrului, precum și evenimentul nr. 1  care va avea loc în 14 mai în campusul orădean – Târgul locurilor de muncă (prezentări de firme cu posibilitatea de internship și ateliere de învățare); domnia sa a abordat apoi teme dragi, ancorate în specialitate, precum autocunoașterea - una dintre cele mai complexe și mai dificile forme ale cunoașterii umane, teste de raționament matematic, consiliere psihologică, trăsături de personalitate (oprindu-se la cele șase tipuri propuse de Holland: realist, investigativ, artistic, social, întreprinzător și convențional) și frica de a vorbi în public…
Dl Sebastian Șipoș a tratat subiectul Importanța și modul de prezentare la un interviu. „Modul în care vă prezentați la interviu trebuie văzut ca modul în care prezentați un produs sau orice altceva atunci când îl vinzi. În primul rând, și asta cred că este cel mai important, trebuie să fii sincer. Dacă ați făcut ceva, treceți aceasta în CV, lăudați-vă, dacă nu ați făcut și nu știți s-o faceți nu vă lăudați că știți să o faceți. Al doilea lucru foarte important pe care în caută firmele, angajatorii la un candidat este flexibilitatea. Un lucru pe care îl veți auzi foarte des este  și cel de voluntariat”. În continuare, Sebastian a explicat de ce este importantă experiența de voluntariat a angajatului pentru angajator.
Dl conf. univ. dr. Dorin Coita, un cunoscut și îndrăgit partener al studenților (din cadrul întâlnirilor AIESEC), a captat atenția în stil personal prezentându-ne agenda și cuprinsul temei; patru au fost elementele (cuvintele cheie) de marketing personal la care a făcut trimitere și la care s-a referit domnia sa: „primul element este cel de marketing (personal, din mai multe motive); cel de-al doilea se referă la personal, la persoană, altfel spus fiecare să se gândească la sine; în al treilea rând o să vorbim despre orientări strategice mari, cam cum să procedăm, să ne gândim pentru a realiza marketingul personal, cum să ne orientăm, modul general de abordare; cel de-al patrulea lucru: instrumente. Acesta este elementul esențial, mai precis destinația prezentării mele de astăzi”, a precizat dl Dorin Coita.
Iată, deci, în rezumat, ce s-a prezentat joi în Aula Magna, pentru informarea studenților interesați de soarta și reușita lor.
Ovidiu Dan

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:44:13 Ora standard a Europei de Est