Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Proiectul „Din suflet pentru mama”

La Primărie, în stradă și la cofetărie

Proiectul „Din suflet pentru mama”

Copiii din grupa germană a flurașilor de la Grădinița Nr. 46 din Oradea au derulat în cadrul săptămânii 3 - 8 martie 2014 proiectul „Din suflet pentru mama”.

Au învățat poezii și cântece pentru mama, au confecționat felicitări și flori, au desenat și au pictat pe această temă, iar vineri, 7 martie, au ieșit cu flori în stradă și la Primăria Oradea, să dăruiască mămicilor și funcționarelor câte o floare de 8 Martie. Adunați sub cupolă, ei au fost primiți de consilierul dlui primar Ilie Bolojan, dna Anca Sas, care le-a mulțumit și i-a felicitat pentru gestul lor. După un moment artistic, care a cuprins versuri și cântece în română și germană despre și pentru mama, copiii au dăruit flori funcționarelor de la ghișeu. De la Primărie au pornit pe Republicii, străbătând zona pietonală, spre magazinul Crișul, dăruind doamnelor garoafe, dar și flori confecționate de ei.
Despre scopul și activitățile din cadrul proiectului ne-au vorbit educatoarele grupei, prof. Ferenczi Maria și Nicoleta Ursuț.
„Ideea centrală a proiectului nostru și firul roșu al mesajului încorporat în el urmăresc să-i deprindă pe copii să dăruiască celor dragi, dar nu numai, un zâmbet, o floare și multă iubire!” a ținut să ne asigure Nicoleta.
Ajunși la Cofetăria „Fan Ice” (Str. Republicii Nr. 26), copiii au intrat pe sub „podul” de garoafe, înălțat de trei tătici. În sala de „oaspeți”, gazdele, domnii Jambor Levente, manager de evenimente și Cosmin Rusu, director de imagine, i-au așteptat pe copii și mămicile lor cu un tort uriaș pe masă și cu surprizele pe care copiii le-au pregătit mamelor.
Înainte de a le înmâna surprizele, copiii le-au emoționat cu versuri și cântece dedicație…
„Mama, știu prea bine/ Chiar de nu ne spune/ Pentru noi, copiii, a venit pe lume./ Într-un bob de rouă/ Pe o floare-albastră/ Altfel, cin’ să poarte/ Toată grija noastră!?”
„Soare, azi, de Ziua mamei/ Mai frumos să strălucești/ Și din cerul cel albastru/ Pe toți norii să-i gonești./Vreau să fie Ziua mamei/ Cea mai mândră dintre toate/ Pentru dragostea ei mare/ Și nespusa-i bunătate!”
„Sunt mic, măicuță dragă/ Dar tare te mai iubesc /Încât, întreg pământul/ Aș vrea să ți-l dăruiesc! Să fii mamă bucuroasă/ Că ai o fetiță frumoasă/ Și un băiețel isteț/ Darul tău cel mai de preț...”
Nici replica mamei nu a întârziat
„Mi-a dat soarta zile bune/ Și-un copil cum n-are nimeni/ Dar de preț și mângâiere/ Lumina inimii mele./
Ai crescut, puiuțul mamii/ Și mie mi-au trecut anii/ Dar după ani, rău nu-mi pare/ Când te văd frumos și mare!
Parcă ieri te-am dezmierdat/ Și să mergi te-am învățat / Iar acum mă uit la tine/ Că ești aproape cât mine.
Tu ești sufletul meu tot/ Fala ce-n suflet o port/ Și-atunci când am vreo durere/ Tu-mi dai viață și putere!”
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (82 de poze), accesați Galeria foto: Proiectul „Din suflet pentru mama”.    

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 18:57:56 Ora standard a Europei de Est