Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

În 2013, Ziua Oradiei s-a bucurat de cea mai mare audiență!

Calendarul evenimentelor din 2013 și 2014

În 2013, Ziua Oradiei s-a bucurat de cea mai mare audiență!

Dl Ovidiu Mureșan, viceprimar al Municipiului Oradea și dl Mircea Oaie, director al Direcției Monitorizare Cheltuieli de Funcționare și Organizare Evenimente din Primăria Oradea, au prezentat miercuri (26 februarie 2014), raportul de activitate al DMCFOE pe anul 2013.

Dintru început, dl viceprimarul a ținut să ne informeze că direcția gestionează (monitorizează) evenimentele doar din februarie 2013, dar că a încercat organizarea unor programe cât mai diversificate pentru toate gusturile orădenilor.
„Într-o etapă de tranziție a acestui tip de activitate, respectiv de gestionare a  evenimentelor cultural sportive de pe raza Municipiului Oradea, în 2013, am încercat și cred că am reușit să satisfacem gusturile fiecărui orădean, am reușit să aducem o paletă largă de activități, de toate genurile, pentru ca în final orădenii să fie mulțumiți”, a apreciat dl viceprimar Ovidiu Mureșan. Din paleta largă, dl viceprimar a amintit evenimentele cu impact deosebit și cu o audiență maximă: Ziua Oradiei, în 12 octombrie, eveniment la care au participat 17.000 de persoane, iar la concertele care au avut loc, s-au înregistrat 10.000 și respectiv 15.000; Festivalul „Toamna orădeană” s-a derulat pe perioada a patru weekenduri; au fost subliniat apoi evenimentele prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, la 1 Decembrie, cu un record de asistență. „Nu înseamnă că tot ce ne-am propus am reușit, nu însemnă că tot ce am realizat a fost ușor de implementat, dar cred că am reușit să ne ridicăm la nivelul așteptărilor”.
Ce ne propunem pentru 2014
„Vom veni cu niște principii clare vizavi de contribuția pe care o vom avea în funcție de calitate pe care o vom avea la respectivele evenimente, de organizator sau co-organizator. Contribuția noastră la evenimentele la care suntem co-organizator va fi de maximum 20-25 la sută, deci la evenimentele pe care nu le organizăm noi. În 2014, Toamna orădeană se va derula doar între două weekenduri. Vrem să mai precizăm că am fost foarte atenți la sugestiile orădenilor; în acest sens, vom avea un festival de jazz, eveniment care ne-a lipsit în 2013; l-am programat în Ziua Internațională a Jazz-ului, în 28 aprilie; în 14-18 mai vom avea Caravana națională „Gaudeamus” (cu Expoziția de carte); în perioada 26-29 iunie, se vor sărbători zilele Sf. Ladislau; pentru Târgul de Crăciun va trebui să avem acele modele de căsuțe modulare pe care să le putem folosi la diferite manifestări; nici în acest an nu vom organiza Serbările Cetății, atâta timp cât Cetatea nu prinde contur. Vom avea Serbările Cetății cel mai devreme în 2015; ne propunem ca prin activitățile culturale pe care le organizăm sau la care suntem co-organizator să nu diminuăm veniturile potențiale din valorificarea domeniului public; vom avea bani alocați și pentru evenimente neprevăzute (o caravană națională neprevăzută sau alte evenimente interesante, de interes și impact).   
De la 29 la 35 de evenimente, în 2013
În prezentarea făcută, dl director Mircea Oaie a pornit de la propunerea înaintată Consiliului Local în 2013, în care au fost prevăzute 29 de evenimente, pentru ca la finele anului să se constate că au avut loc 35 de evenimente.
Cele mai importante evenimente organizate de municipalitate, în calitate de  organizator principal sau co-organizator au fost: „Toamna orădeană”, 20 aprilie – Eliberarea orașului, 9 mai  - Ziua Europei, 1 iunie -  Ziua Internațională a Copilului, Festivalul „Floarea de lotus”, 26 iunie - Ziua Drapelului Național, Festivalul Internațional de Folclor, Târgul Meșterilor Populari, Festivalul berii, Concertul Hiroșima, Caravana Florilor și multe altele. Cel mai important eveniment a fost însă Festivalul „Toamna orădeană” care s-a derulat pe perioada a trei săptămâni. Ne asumăm realizările, ne asumăm nerealizările, a ținut să ne asigure dl director Mircea Oaie. La proiectul calendarului de evenimente pe 2014 se lucrează încă, urmând ca acesta să fie finalizat până la ședința din luna martie a Consiliului Local, ședință la care proiectul de calendar de evenimente va fi supus votului”, a adăugat dl director Mircea Oaie.
Așa după cum a precizat anterior și dl viceprimar Ovidiu Mureșan, administrația locală este atentă și ține cont de sugestiile venite din partea cetățenilor.
Ovidiu Dan

Trimite email
vineri, 27 decembrie 2024, 02:47:57 Ora standard a Europei de Est