Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Dragostea nu moare niciodată” la Școala „Înv. Gâlgău Iosif” Păgaia

„Love Never Dies”

„Dragostea nu moare niciodată” la Școala „Înv. Gâlgău Iosif” Păgaia

Românii sărbătoresc tradițional iubirea în ziua de 24 februarie, de Dragobete, când este începutul primăverii și dragostea, ca și natura, renaște.

Totuși, în ultimii douăzeci de ani, a fost adoptată și sărbătoarea din 14 februarie ca Zi a Iubirii.
Multe țări aveau în tradiția lor un echivalent al acestei sărbători, dar dragostea se simte la fel pe tot globul și de aceea 14 februarie – Valentine’s Day, a fost adoptată aproape peste tot în Europa și pe celelalte continente. Valentine’s Day este o sărbătoare care reflectă prețuirea pentru cei dragi, este o zi specială, care ne îndeamnă să ne deschidem porțile sufletului, să ne exprimăm cele mai frumoase, inocente și mărețe sentimente.
Astfel, și anul acesta, vineri, 14 februarie 2014, la Școala Gimnazială „Înv. Gâlgău Iosif” Păgaia s-au întâlnit elevii și cadrele didactice pentru a desfășura mai multe activități dedicate sărbătorii iubirii.
Pregătirile au început cu câteva zile mai devreme: elevii au scris mesaje de iubire în limba engleză, au confecționat felicitări și cadouri sau decorațiuni din obiecte reciclabile; s-au făcut nominalizările pentru concursul de Miss și Mister Valentine în urma votului secret al elevilor, urmând să participe la concurs cinci fete și cinci băieți, care au întrunit cele mai multe voturi; s-au format grupele de concurs și au început pregătirile pentru serbarea de vineri.
Prezentatorii, Oana Morar și David Lazăr, elevi în clasa a VI-a, au fost gazdele evenimentului, prezentând fiecare moment în limba engleză, într-un mod inedit. Trupa de dans „Band of Brothers”, formată din Raul Goman, Marian Morar și Cătălin Rez, elevi în clasa a VII-a, prezenți la majoritatea evenimentelor organizate în școală, au încins și de data aceasta atmosfera încă de la început.
Activitatea a avut două parți, prima parte fiind concursul de Miss & Mister Valentine, concurenții trecând prin câteva probe, în care au putut să-și prezinte farmecul, originalitatea, dar și cunoștințele de limba engleză, apreciate de către un juriu format din cadre didactice și elevi, fiind susținuți de către un public extrem de entuziasmat.
În a doua parte a evenimentului s-a desfășurat concursul pe grupe, acestea fiind mixte, formate din elevii claselor V-VIII. Prima probă de concurs a fost descrierea semnificației sărbătorii „Valentine’s Day” într-o prezentare în PowerPoint, apoi proba cuplurilor celebre – „Famous Couples”; mesaje de dragoste – „Love Poems”, scrise în limba engleză, pornind de la cuvinte cheie; prezentarea cadourilor eco – „Eco Valentine Gifts” și ultima probă fiind momentul surpriză – „Be my Valentine!” În această ultimă probă, concurenții și-au arătat calitățile muzicale, culinare, în materie de dans, actorie, originalitate și nu în ultimul rând, cunoștințele de limba engleză.
Toți concurenții au fost foarte buni, de aceea juriul a avut o misiune dificilă în acordarea punctajului. La concursul pe grupe diferențele au fost foarte mici, acordându-se locul I, II, III și mențiune, iar la concursul Miss & Mister Valentine, premiul pentru originalitate a fost câștigat de către elevii Romina Faragău și Răzvan Ardelean, clasa a VIII-a, iar titlul de Miss & Mister Valentine s-a acordat elevilor Alexandra Maier și Răzvan Domocoș, din clasa a VIII-a.
În cadrul premierii, coronițele au fost înmânate câștigătorilor titlului de Miss & Mister Valentine 2014 de către deținătorii titlului din anul precedent. Toți câștigătorii de la diferitele probe de concurs au fost premiați și răsplătiți cu diplome și, nu în ultimul rând, cu aplauzele și uralele publicului plin de entuziasm.
Am apreciat bucuria evenimentului, mobilizarea elevilor în cadrul unei activități extrașcolare, utilizarea unei limbi străine, limba engleză și mesajul clar legat de importanța iubirii, pentru că „Dragostea nu moare niciodată: Love Never Dies”!
Organizator,
prof. Elisabeta Goman
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Dragostea nu moare niciodată” la Școala „Înv. Gâlgău Iosif” Păgaia.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:52:58 Ora standard a Europei de Est