Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Drapelul Național - un simbol al libertății, al unității și demnității naționale”

26 iunie - Ziua Drapelului Național

,,Drapelul Național - un simbol al libertății, al unității și demnității naționale”

Vineri, 26 iunie 2020, în și de Ziua Drapelului Național, la Oradea, a avut loc un ceremonial militar pe platoul din fața Primăriei Oradea pentru cinstirea Drapelului Național.

Mai întâi, drapelul a fost binecuvântat și sfințit în cadrul unei slujbe religioase care s-a ținut, și-n acest an, ca și în anii trecuți, la Biserica cu Lună, din centrul Oradiei, cu participarea preasfințitului părinte episcop ortodox Sofronie Drincec și a unor oficialități locale și centrale, dintre care: prefectul Dumitru Țiplea, viceprimarul Florin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang, deputat Florica Cherecheș, cadre militare și cetățeni.
,,...Drapelul Național, pe care te rugăm să-l binecuvintezi și să-l sfințești cu binecuvântarea Ta cea cerească, pentru ca să fie el semn de unitate, libertate și bunăvoire pentru tot poporul țării noastre, România"...
Drapelul binecuvântat și sfințit a fost dăruit de către preotul militar al Garnizoanei Oradea, Mircea Ioniță, domnului prefect Dumitru Țiplea, care, la rându-i, l-a înmânat celor patru militari ai gărzii de onoare care l-au purtat desfășurat în alai până în fața Primăriei Oradea, unde a fost înălțat pe catarg, după ce a fost salutat de oficialitățile prezente la ceremonialul militar. La ceremonie, organizată de Instituția Prefectului Județului Bihor, Garnizoana Oradea, Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Episcopia Ortodoxă a Oradiei și structurile din sistemul national de apărare, au rostit alocuțiuni domnul prefect Dumitru Țiplea, care a prezentat mesajul premierului României, domnul Ludovic Orban, de Ziua Drapelului Național, respectiv Radu Românașu, cadru didactic universitar al Universității din Oradea.
,,Astăzi este Ziua Drapelului Național, simbol drag al unității și identității naționale, zi pe care o dedicăm, în esență, tuturor celor care de-a lungul timpului au făcut cinste României și Tricolorului. Sunt toți acei bravi români care în trecut s-au jertfit sau au luptat pentru apărarea pământului strămoșesc, sunt toți cei care în vremurile noastre contribuie la buna reputație a României, făcând-și datoria cu profesionalism și curaj în diferite teatre de operațiuni și în misiuni internaționale și toți cei ale căror performanțe în diferite domenii au făcut ca Tricolorul să fie înălțat pe cel mai înalt catarg", se spune în mesajul premierului României.
,,Drapelul Național a reprezentat, de-a lungul istoriei noastre, un simbol al libertății, al unității și demnității naționale. Istoria Tricolorului poate fi surprinsă, potrivit surselor documentare, și în timpul domniei lui Mihai Viteazul...", a precizat lector univ. dr. Radu Românașu. ,,Dar primul care a așezat Tricolorul pe un steag, unul de luptă, a fost domnul Tudor Vladimirescu, în memorabilul an 1821", a mai spus istoricul orădean Radu Românașu.
Lăsăm pozele să spună mai mult(e) în graiul lor sugestiv.
Ovidiu DanVedeți mai multe poze în Galeria foto: ,,Drapelul Național  - un simbol al libertății, al unității și demnității naționale”.

Trimite email
duminică, 10 noiembrie 2024, 22:07:02 Ora standard a Europei de Est