Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

„Tinerii sunt fereastra prin care intră viitorul în lume”

La „Don Orione”, festivitatea de deschidere a cursurilor s-a ținut duminică

„Tinerii sunt fereastra prin care intră viitorul în lume”

La Liceul „Don Orione” din Oradea, festivitatea de deschidere a cursurilor din noul an școlar s-a desfășurat duminică (15 septembrie 2013), pentru ca toți părinții să poată participa la eveniment.

După audierea Imnului de Stat, directorul liceului, dl prof. Alexandru Stoica, a salutat distinșii invitați: pe Preasfinția Sa episcop Virgil Bercea, prefectul Claudiu Pop, primarul Ilie Bolojan și inspectorul școlar general adjunct Nicolae Avram, rugându-l pe Preasfinția Sa dă dea binecuvântarea.
După rostirea rugăciunii, pornind de la Imn și rugăciunea cu pilda semănătorului, Preasfinția Sa Virgil Bercea a făcut o pledoarie pentru educația primită de elevi la acest liceu, adresându-se direct sufletelor copiilor, care prin intermediul educației primite, sunt oferite bisericii, patriei și neamului…„astfel veți ști de unde veniți, ce trebuie să faceți, cui aparțineți și încotro mergeți”, a precizat Preasfinția Sa Virgil Bercea. Dl prefect Claudiu Pop s-a arătat impresionat de mesajul Preasfinției Sale, felicitând conducerea liceului și corpul profesoral pentru educația aleasă care se face în această instituție de învățământ. La rândul său, dl primar Ilie Bolojan a felicitat gazdele pentru ideea de a organiza festivitatea de deschidere a cursurilor duminica, iar pe Preasfinția Sa, conducerea și corpul profesoral pentru educația exemplară care se face în acest liceu, dar și pentru rezultatele obținute. Dl inspector școlar general adjunct Nicolae Avram a avut mesaje distincte pentru elevi, dascăli și părinți, subliniind rolul fiecărui actor în educație, importanța modelelor și procesul de zidire a caracterelor. Salutând invitații și întreaga asistență, managerul instituției, dl prof. Martin Miheller, i-a asigurat că și în acest an școlar, instituția va merge pe aceeași traiectorie ascendentă, punându-se accent, în egală măsură, pe calitatea procesului instructiv-educativ și pe valorile de bază. Primit cu aplauze, părintele Mihai Fechetă, modelul și duhovnicul lor de mare suflet, a făcut trimitere la rugăciunea lui Iuliu Maniu pe care o rostesc de mai bine de 14 ani cei care an de an pleacă în pelerinaj, pe jos, zeci de kilometri, spre a cunoaște drumul martirilor de la Sighet. Așa după cum ne-a obișnuit, părintele Mihai ne-a sensibilizat cu învățătura sfântă, subliniind relația care există între educație, rugăciune și lucrarea lui Dumnezeu, în sensul că: „A educa înseamnă a te ruga. A educa este o artă proprie a lui Dumnezeu. Doar el ne poate dezvălui secretele ei”. Și a încheiat oferindu-ne un nou citat, o pildă și un motiv de a cugeta cu toții la expresia „Tinerii sunt fereastra prin care intră viitorul în lume”.
„Am crescut, ne-am extins și modernizat!”
La finalul festivității, stând de vorbă cu directorul liceului, dl prof. Alexandru Stoica, aveam să aflăm că instituția a crescut ca și număr de clase și elevi, s-a extins ca și spațiu prin intrarea în folosință a etajului al doilea (cu opt săli de clasă) și că au început activitatea cu forțe noi, cu un colectiv tânăr de cadre didactice. Aflat la vârsta majoratului, la cei 18 ani ai săi, Liceul „Don Orione”, bine cotat de inspectorii din minister și de însuși ministrul Remus Procopie, care i-a trecut pragul anul acesta (în 25 mai), a ajuns la 411 elevi și preșcolari. Numai în această toamnă, s-a îmbogățit cu cinci clase de „boboci”: două clase pregătitoare (care vor fi îndrumate de prof. Raluca Sabău și Laura Bochiș), o clasă a V-a (prof. diriginte, pr. Mihai Fechetă) și două clase de-a IX-a (prof. diriginte Alexandru Butiri și Costin Brânzaș – fost absolvent al liceului).
Tot „boboci”, și încă cei mai mici, sunt și copiii din grupa mică a Grădiniței „Don Orione” (ed. Alexandra Ghiulai).
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Tinerii sunt fereastra prin care intră viitorul în lume”. 

Trimite email
vineri, 3 mai 2024, 11:31:21 Ora de vară a Europei de Est