Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Maratonul lecturii a încoronat trei regi și patru regine!

La cea de-a V-a ediție

Maratonul lecturii a încoronat trei regi și patru regine!

Miercuri (16 ianuarie 2013), în amfiteatrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” a avut loc premierea participanților la cea de-a V-a ediție a Maratonului lecturii 2012.

„Astăzi (miercuri – n.n.), de fapt, îi sărbătorim pe copiii care au muncit un an de zile la acest concurs de lectură”, a precizat în dechiderea evenimentului dna bibliotecar dr. Mariana Barna, coordonatorul proiectului.
„Tot ceea ce citiți astăzi reușește să vă construiască o minunată casă, casa cunoașterii”
Invitată să adreseze un cuvânt participanților la Maratonul lecturii, doamna director manager Ligia Antonia Mirișan și-a exprimat bucuria văzând numărul atât de mare al participanților, atașați de ideea lecturii.
 „E o mare, mare bucurie pentru noi să vedem că așa de mulți elevi, așa de mulți tineri și chiar foarte tineri, copii chiar, sînt atât de atașați de idee lecturii...
Munca aceasta intelectuală, pentru că până la urmă este muncă, veți vedea că va da roade nu numai acum, dar veți vedea că în viitor, tot ceea ce citiți astăzi reușește să vă construiască o minunată casă, casa cunoașterii, pe care în fiecare an o îmbogățiți cu câte o floare, cu câte un pom, iar la sfârșit, să vedeți că aveți lângă această casă o grădină minunată”.  
În încheierea intervenției sale, doamna manager a ținut să sublinieze faptul că „acest eveniment este o minunată ocazie să încununăm astfel Ziua Culturii Naționale, ieri (marți – n.n.) a fost 15 ianuarie, când am aniversat 163 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, această zi care a devenit, pentru a treia oară, Ziua Culturii Naționale”.
La rândul său, doamna director adjunct Tavaszi Hajnal s-a adresat cititorilor maghiari, felicitându-i pentru participarea la cea de-a V-a ediție a concursului de lectură, o bună ocazie de a-și îmbogăți cunoștințele, de a lega noi prietenii, „dar și de a vorbi pe limba altora”.
Revenind la microfon, dna Mariana Barna a prezentat agenda evenimentului (cele trei etape): premierea participanților la Maratonul lecturii, Clubul de lectură al Fundației Ruhama și un moment artistic, realizat de elevi de la L.P.S. „Bihorul”, coordonați de dna prof. Edit Preoteasa.
Regii și reginele lecturii
„Dacă până la această ediție a concursului de lectură am avut câte un rege și o regină, la fiecare din cele două secțiuni (română și maghiară), anul acesta, la categoria de vârstă clasele III-IV, avem doi regi și o regină. De ce oare? Pentru că cei trei participanți au citit toate cărțile propuse de noi”, a precizat coordonatorul de proiect, doamna dr. Mariana Barna.
La categoria de vârstă clasele III-IV au fost desemnați doi regi (Burcă Paul-Samuel, de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” și Dan Mihai, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”) și o regină (Petrică Maria, de la Colegiul Național „Iosif Vulcan”); un rege și o regină la secția maghiară: Fodre David Mark (de la Liceul Reformat „Szent Laszlo”) și Kovacs Erika (de la fosta Școală „George Coșbuc”).
La categoria claselor de gimnaziu (V-VIII), au fost încoronate două regine: Prodan Patricia (de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”) și Scorțe Patricia (de la Școala Gimnazială „Dacia”). A urmat premierea câștigătorilor care s-au clasat pe primele trei locuri, dar și a celorlalți participanți, astfel că în final, din cei 80 de concurenți înscriși, 50 au fost răsplătiți cu diplome, cărți și dulciuri.
La finalul festivității, dna dr. Mariana Barna, șeful secției pentru copii și tineret, a ținut să felicite toți copiii, pe învățătorii, profesorii și părinții acestora, precum și colegii care i-au fost alături, acționând ca o echipă: Adelina Boga, Mariana Soica, Simona Corbu Popa, Racsav Melinda și Majoros Eniko, mulțumind conducerii instituției, pentru tot sprijinul acordat.
„Bogăția minții rămâne nesecată!”
Patru dintre membrii Clubului de lectură al Fundației Ruhama (Toader Beatrice, Daragiu Alexandra, Ionuț Șerban și Sur Radonia), coordonați de dna instructor Maria Mierluț, au prezentat un recital de poezie, cu un profund mesaj educativ, îndemnând copiii la lectură, dar și la atitudini și comportament civilizat, ilustrative fiind în acest sens și fabulele selectate, precum și sloganul adoptat: „Bogăția minții rămâne nesecată!”
În realizarea momentului artistic și-au dat concursul trei dintre dansatoarele (gimnaste) ale dnei prof. Edit Preoteasa: Pantea Carina, Covaci Andresa și Jurcă Bianca, eleve ale Liceului cu Program Sportiv „Bihorul”. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (62 de poze), accesați Galeria foto: Maratonul lecturii a încoronat trei regi și patru regine!

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 17:24:43 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...