Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

„Să vedem în aproapele nostru pe Domnul!”

„Mai aproape de tine, Doamne!”

„Să vedem în aproapele nostru pe Domnul!”

Părintele Olimpiu Todorean, președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea ne-a invitat luni (12 decembrie 2011), în și de Ziua Voluntarului Caritas la încununarea un an de voluntariat, cu largă deschidere spre aproapele...

„E foarte important să fim mereu aproape unii față de alții. Să vedem în aproapele nostru pe Domnul...” a spus PS episcopul Virgil Bercea, în deschiderea celei de-a VI-a ediții a Zilei Voluntarului Caritas, iar dr. Gheorghe Carp, viceprimar al Oradiei, s-a arătat profund mișcat de toate faptele conducerii și enoriașilor Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.
„Preasfințite episcop Virgil Bercea, în numele Primăriei Oradea, al Consiliului Local și al meu personal, primiți toată recunoștința noastră pentru tot ceea ce faceți bun pentru cetățenii acestei urbe...”
În cuvântul său, Bianca Ghețe – noul coordonator al Departamentului de Voluntariat - avea să concluzioneze că a fi voluntar înseamnă să ai un suflet mare, deschis către apoapele...
În cuvântul său, părintele Olimpiu Todorean – președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea - avea să ne pregătească pentru ceea ce avea să urmeze: premierea celor mai activi și devotați voluntari, în alternanță cu momente artistice susținute de copii talentați, laureați ai unor concursuri și festivaluri naționale și internaționale: Răzvan Dobai și Anamaria Mihăieș (în duet), Carla Marin, Cristea Alexandru Antonius, magicianul Eduard Malița și asistenta sa - Bianca Onița, precum și trei fetițe de aur, dansatoare campioane (antrenate de Teodora Lăzuran și Ioana Pele): Miriam Abrudan, Szocke Bernadett și Miruna Herman. În deschiderea evenimentului, am audiat-o pe studenta Boglarka Olah (din anul III, de la Conservatorul de Muzică din Oradea).
Premianții ediției a VI-a
Dna Rita Szopos, coordonatorul Departamentului de Asistență Socială al Asociației Caritas Eparhial Oradea, avea să o invite pe scenă pe prima câștigătoare a serii, dna Maria Nagy, voluntarul nr. 1 care a câștigat premiul pentru programul „Servirea mesei calde”; următorul premiu s-a acordat pentru programul „Bunul Samaritean” și a fost obținut de voluntara Cristina Șuta; pentru programul „Prieteni pentru un zâmbet”, premiul a fost adjudecat de Szombati Timeea.
Bianca Ghețe a fost înainte vreme voluntar, iar de la 1 noiembrie 2011, a devenit coordonatoarea voluntarilor asociației. Bianca a invitat-o pe scenă pe Ana Brad - câștigătorul premiului pentru Campania 2% pentru colecta de Paști și pentru strângere de fonduri. Ana a distribuit în 2011 cel mai mare număr de plicuri; Alexandru Farc a fost premiat „pentru deosebita implicare în strângerea de alimente pentru familii aflate în dificultate”; pentru strângerea de fonduri, premiul i-a fost acordat voluntarei Floare Mateșan; pentru înmânarea următoarelor trei premii a fost invitat pe scenă părintele Ionuț Dobocan (director de programe). Georgeta Bencheu a fost premiată pentru îndemînarea cu care contribuie la crearea obiectelor vestimentare în croitoria organizației, Patricia Urdea – pentru promptitudinea cu care răspunde solicitărilor asociației, iar Alexandru Mureșan a obținut premiul pentru Cel mai activ voluntar.
Cele patru premiile speciale au fost înmânate de Simona Todorean (coordonator al Departamentului Socio-Medical) Ligiei Oprean (pentru cele 400 de ore oferite din timpul ei Serviciului de servire a mesei calde), Mihaelei Pantea (pentru cel mai mare număr de ore în cadrul programului Bunul Samaritean), Mihaelei Bokor (pentru sprijinul acordat asociației), lui Tiberiu Omilescu (pentru ajutorul oferit în activitatea de promovare a organizației). Premiul pentru Cel mai bun dintre cei buni, premiul Voluntarul Anului 2011 a fost înmânat lui Alexandru Mureșan, de către Adela Ghițulescu (director executiv al Asociației Caritas Eparhial Oradea).
Revenind la microfon, părintele Olimpiu Todorean a ținut să amintească și să le mulțumească celor două voluntare internaționale Marcella Guido din Italia și Zeynep Atvur Guler din Turcia, pentru cele opt luni de activitate desfășurată în cadrul organizației, prin programul Serviciul European de Voluntariat. Părintele a dorit apoi să aducă mulțumiri, deopotrivă, Iuliei Iova, până mai ieri coordonatoarea voluntarilor, dar și celor doi prezentatori frumoși și talentați, Anamaria Mihăieș și Alex Cristea.
Maria Gheorghiu ne-a răscolit profund!
Cu ale sale cântece de suflet și colinde dragi, cu o voce de aur și o chitară care i-a armonizat corzile sufletului, Maria Gheorghiu ne-a răscolit profund! Electrizată de tot ceea ce a văzut și auzit, Maria și-a început recitalul cu „Mai aproape de tine, Doamne!”
Maria s-a lansat târziu pe piața artistică din România, însă după debut a avut ocazia să se afirme pe cele mai importante scene ale țării și ale lumii, a colaborat cu oameni memorabili și cu orchestra Filarmonicii din Kiev, a cântat alături de mari actori și artiști: Leopoldina Bălănuță, Ștefan Iordache, Ovidiu Iuliu Moldovan, Dorel Vișan, Eusebiu Ștefănescu...
Manifestarea de luni seara de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” a fost o întâmplare care ne-a fericit pe toți, deopotrivă; cu toții am trăit momente de adâncă emoție, pe care ni le dorim tot mai mult, acum în preajma marelui praznic împărătesc – Nașterea Domnului. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Să vedem în aproapele nostru pe Domnul!”

Trimite email
vineri, 3 mai 2024, 01:10:55 Ora de vară a Europei de Est