Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Târgul de podoabe delicioase la Grădinița nr. 36

În cadrul Festivalului Național al Șanselor Tale

Târgul de podoabe delicioase la Grădinița nr. 36

În cadrul Festivalului Național al Șanselor Tale, sub genericul „Educație și voluntariat”, joi (8 decembrie 2011), la Grădinița nr. 36 din Oradea a fost organizat un Târg special, cu prăjiturele, pregătite de preșcolari și educatoare.

Părinții au fost invitați să cumpere prăjiturelele ambalate în pachețele, acțiunea având scop umanitar.
În atmosfera de largă deschidere sufletească, dominată de mesajul sfânt al colindelor, părinții au fost invitați să deguste produsele, alături de cofetarii iscusiți și apoi să-și deschidă punga... Astfel că bucuria părinților și satisfacția copiilor s-au împletit cu dorința de a face un bine, de a fi alături de semenii noștri aflați în nevoi. Suma care s-a adunat de la acest târg va fi donată  Centrului Iedera din Oradea, copiilor cu sindrom down.
Luni, la CSEI „Orizont”, vineri – în stradă
Pe parcursul săptămânii, copiii grădiniței noastre au fost implicați și în alte acțiuni de voluntariat, la CSEI „Orizont”, prin oferirea unor momente de bucurie copiilor cu CES, o acțiune stradală, prilej cu care am distribuit  fluturași care să ne reamintească  tuturor că  „Viața are prioritate”, că în trafic o singură greșeală ne poate fi fatală. La acțiunea stradală de vineri (9 decembrie) am avut alături reprezentanți ai Poliției Rutiere. Întreaga săptămână a stat sub semnul voluntariatului, educatoarele creând o atmosfera specifică, dorind ca spiritul dăruirii și solidarității să-i cuprindă și să-i anime pe toți preșcolarii, iar spiritul lor să devină molipsitor și pentru părinți.
Prăjiturele de casă făcute la grădiniță de către copii și educatoare, inimioarele cu mesaj pentru toți participanții la trafic („Eu sunt aici și sunt copilul tău”), cizmulițele fermecate dăruite copiilor speciali ne-au ocupat toată săptămâna,  dar mai ales ne-au umplut sufletele de dragoste, bucurie și altruism.
Astfel le-am transmis copiilor dorința de a se implica în acțiuni de voluntariat, în a-și asuma responsabilități pe măsura puterilor lor și a acumula noi experiențe. Vorba aceea: „Este mai bine să faci ceva ce se poate perfecta decât să excelezi în a nu face nimic!”
Să-i învățăm, deci, că „omul trebuie să fie acolo unde poate fi de folos”. (Tina T.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Târgul de podoabe delicioase la Grădinița nr. 36.

Trimite email
luni, 20 mai 2024, 01:36:03 Ora de vară a Europei de Est