Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Domnului profesor, cu dragoste…

Mi-e fiu al toamnei sufletul

Domnului profesor, cu dragoste…

„Mai trece-o zi, mai trece-un ceas și drumuri toate s-au retras...”

Mi-e fiu al toamnei sufletul... Privesc în jur cum acest anotimp binecuvântat de Dumnezeu mușcă tot mai mult din verdele pădurii, cum frunzele însângerate acoperă potecile pustii, așternând liniște și tăcere...
M-am trezit dimineață cu gândul că va fi o zi obișnuită de școală, o zi în care prichindeii mei mă vor aștepta în clasă cu neastâmpărul de fiecare zi, cu setea aceea de-a cuprinde tot mai mult din misterul primului an de școlar... Știam însă că nu va fi așa, că ziua de azi va fi altfel, că va fi încărcată de emoție, nostalgie, de dragi aduceri aminte...
Fără să vreau, o lacrimă născută de suflet mi s-a strecurat în colț, sub pleoapă, strângându-mi inima-ntr-un clește... Mi-am amintit că azi, la Școala din Avram Iancu, vom trăi un sentiment aparte, cu o puternică încărcătură emoțională, regret pe de-o parte pentru că ne vom despărți de încă un coleg, un om de școală, care după 41 de ani de muncă va intra într-o binemeritată „vacanță”, aceea a pensionării; iar pe de altă parte cu bucuria și mulțumirea că Dumnezeu ne-a îngăduit să putem petrece împreună acest moment de viață...
În urmă cu patru decenii, domnul profesor VĂLCAN PAVEL, a venit în școala noastră și n-a mai plecat, devenind un adevărat fiu al satului. Mi-a fost diriginte, mi-a devenit coleg mai apoi, a fost o vreme director al școlii și-n toți acești ani a slujit cu credință și devotament în acest templu sacru al dăruirii de sine, al formării tinerelor vlăstare. În toți acești ani a știut să se dăruiască în mod gratuit și necondiționat, a știut să-și trăiască vocația cu bucuria arderii continue. Un om de o deosebită eleganță spirituală, cu un zâmbet cum numai înțelepții îl au, un suflet de o căldură fără egal și o bunătate fără preț, adâncă, discretă, fără gesturi largi... un „domn” din toate punctele de vedere...
E greu să „pleci” când am fost atât de mult timp împreună, dar vine o zi când trebuie s-o faci! Ce-aș mai putea adăuga?  În numele tuturor colegilor mei, al copiilor din școală, al atâtor generații cărora le-a dăruit o părticică din sufletul său, îi urez sănătate, să se bucure mulți, mulți ani de aici înainte de pensie, să-i mulțumesc pentru tot ce-a dăruit școlii și comunității și să-l asigur că nu se va așterne uitarea în sufletele noastre, pentru că acolo unde este Iubire, acel sâmbure de dumnezeire pe care viața l-a sădit în sufletele noastre, uitarea nu mai e posibilă... (Anna Cotro)

Trimite email
vineri, 3 mai 2024, 09:23:13 Ora de vară a Europei de Est