Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Tinerii sunt dornici de afirmare

La C.T. „Transilvania”, Oradea

Tinerii sunt dornici de afirmare

Când pronunț numele unei școli, pe retină mi se reactualizează imagini care m-au impresionat și care, prin asociere cu altele, îți dau un filmuleț de Bun venit!

În cazul Colegiului Tehnic „Transilvania”, îmi revin în minte imagini de la confruntarea firmelor de exercițiu din finala unui concurs național, a cărui etapă s-a desfășurat la colegiul economiștilor. Derulând imaginile, în prim-plan îmi apare doamna director, ec. dr. Maria Ruge, membru al juriului, într-o confruntare sută la sută, cu alți membri, susținând cauza dreaptă a echipajului colegiului, aflat în finală cu economiștii orădeni. În imaginea următoare apar doi tineri frumoși (Denisa și Bogdan) și o figură angelică zâmbitoare. E vorba de finaliștii colegiului, alături de coordonatorul firmei de exercițiu, prof. Adriana Mudura. Sunt imaginile-etalon (simbol) care mi se reactualizează pe retină atunci când rostesc numele Colegiului Tehnic Transilvania.
În această toamnă, trecând pragul colegiului, mi s-au întipărit imagini de pe terenul de sport. Ieșind în „peisaj” împreună cu directorul adjunct, doamna profesor Adriana Durgheu, la vederea aparatului foto, două tinere (fotomodel) au și luat poziție pentru o ședință foto, invitându-ne să le pozăm. Imediat, alte și alte colege au venit în fugă să se pozeze. Semn că aveam în față o clasă de „vedete”, în sensul bun al cuvântului, tinere dornice de afirmare!
La început de nou an școlar, Colegiul Tehnic „Transilvania” numără 773 de elevi, cuprinși în 27 de clase, după cum aveam să aflăm de la directorul adjunct, dna prof. Adriana Durgheu; 18 clase la învățământul de zi și nouă la cel cu frecvență redusă. Din cele 18, cinci sunt pline cu „boboci” de-a IX., la profilul servicii, cu următoarele specializări: tehnician în activități economice, estetica și igiena corpului omenesc, tehnician în turism, brutar-patiser, preparator produse făinoase, respectiv tehnician în administrație. Sunt brățările de aur pentru care au optat tineri frumoși care doresc să învețe o meserie. Tot la clasa a IX-a, dar la frecvență redusă, au fost constituite două clase, una cu profil umanist, iar cealaltă cu specializarea științe sociale. Pe veteranii școlii îi găsim în câte patru clase de-a X-a și a XI-a și cinci de-a XII-a, iar la frecvență redusă, câte două clase de-a X-a, a XI-a și a XII-a, precum și o clasă de-a XIII-a.
Mai în anii trecuți, la Transilvania găseai echipe de handbal de talie națională și internațională. Tradiția nu s-a șters pentru că dl prof. Nicolae Chioibaș nu lasă să li se piardă urma campionilor. Dumnealui conduce un cerc sportiv de handbal. Asemenea cercuri ființează și la engleză, dans și foto. Spuneam mai devreme despre acele fete frumoase (fotomodel), care la Transilvaniau nu sunt puține, clase întregi. Cei care frecventează balurile bobocilor pot confirma.
„Dorim să monitorizăm și să reducem absenteismul!”  
În ton cu prioritățile învățământului românesc, conducerea colegiului și-a propus, așa după cum aveam să aflăm de la directorul adjunct, monitorizarea și reducerea absenteismului. Nu peste noapte, ci în timp. Nu pe hârtie, ci în fapt, printr-o acțiune concertată de durată a întregului colectiv de cadre didactice, în parteneriat cu părinții elevilor. O bună comunicare, un dialog prietenos, derulat ritmic poate duce la rezultate neașteptate, coroborat cu activități educative eficiente desfășurate cu întreg colectivul de elevi, dar și individual. Forța colectivului și puterea de convingere a cadrului didactic, asociate cu măsurile coercitive trebuie să ducă într-un final la o reducere semnificativă a numărului de absențe nemotivate în fiecare școală. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Tinerii sunt dornici de afirmare.

Trimite email
luni, 29 aprilie 2024, 00:38:26 Ora de vară a Europei de Est