Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Competiţia regională de baschet Special Olympics, abilităţi individuale, în cadrul proiectului educativ „Câştigă-ți un prieten special”

Joi, la Sala Sporturilor ,,Antonio Alexe” din Oradea, s-a desfășurat

Competiţia regională de baschet Special Olympics, abilităţi individuale, în cadrul proiectului educativ „Câştigă-ți un prieten special”

Proiectul educativ „Câştigă-ţi un prieten special", coordonat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Oradea se derulează în perioada martie - decembrie 2023 şi cuprinde două competiții regionale Special Olympics, organizate la Oradea, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor și a Fundației Special Olympics România. Prima, competiția regională de fotbal, Special Olympics, abilități individuale, a avut loc în 30 mai, iar joi, 7 decembrie, la Sala Sporturilor, s-a desfășurat competiția regională de baschet Special Olympics, abilități individuale.

          Proiectul a fost introdus, în urma evaluării MEN, în CAER 2023 (Calendarul Activităților Educative Regionale), la poziția 266.
Ieri, au participat 27 de delegații din opt județe: Bihor, Alba, Arad, Timiș, Satu Mare, Sălaj, Mureș și Hunedoara
           La competiția de baschet de ieri, au participat 27 de delegații, formate din câte 4-6 copii/tineri cu cerințe educative speciale și 2-4 profesori antrenori/coordonatori din opt județe: Bihor, Alba, Arad, Timiș, Satu Mare, Sălaj, Mureș și Hunedoara.
Pe listele competiției au fost înscriși 152 de copii/tineri și 50 de profesori și antrenori de la: Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,Orizont", Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,Cristal" și Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,Bonitas", toate din Oradea, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 din Popești, de la Liceul Tehnologic Special Nr. 1, Oradea și Liceul Tehnologic Special Nr. 1, Oradea, structura Salonta, Asociația SKAI, Asociația CES Oradea, Asociația Down Oradea, Colegiul Național ,,Octavian Goga" Marghita, Școala Gimnazială Nr. 1 Sântandrei, Școala Gimnazială „Aurel Pop" din Oșorhei, de la școlile gimnaziale orădene „Lucreția Suciu" și „Ioan Slavici" din Oradea, de la Școala Gimnazială Nr. 16 Oradea și Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alba, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă  ,,Speranța" Zalău, județul Sălaj, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Șimleu, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ,,Rudolf Steiner" Hunedoara, Liceul Special „Sf. Maria" Arad, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Arad, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Satu Mare, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,C-tin Pufan" Timișoara, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Târgu Mureș și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 3 Reghin.
Partenerii implicaţi în organizarea competiției de ieri, alături de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1, sunt: Inspectoratul Școlar Județean Bihor (ca supervizor și monitorizare a competițiilor), Fundaţia Special Olympics România (care oferă cadrul de organizare al competițiilor sub egida Special Olympics), C.S.M. Oradea (care a pus la dispoziție Sala Sporturilor pentru organizarea evenimentului), Direcția Județeană pentru Tineret și Sport (care asigură supervizarea evenimentelor), Universitatea din Oradea (Facultatea de Geografie, Turism şi Sport; Departamentul de Educaţie Fizică, Sport şi Kinetoterapie), reprezentată de studenții voluntari (în organizarea și arbitrajul evenimentului), Asociaţia CES - Colaborăm Educăm Sprijinim și Asociația SKAI (care oferă sprijin logistic și financiar evenimentelor an de an), școli speciale din județele participante.
Manifestarea de ieri a început cu defilarea delegațiilor și jurământul Special Olympics. După încălzirea în pași de dans și desfășurarea celor două probe: aruncare la coș și dribling, festivitatea de premiere a fost precedată de un meci demonstrativ, iar echipa de dans și Mascota Leone au animat atmosfera.
Conform devizei Special Olympics, toți participanții sunt câștigători, prin urmare, chiar dacă premiile au fost limitate, toți copiii și tinerii au urcat pe podium, fiind recompensați cu diplome, medalii și mici surprize dulci, cu sprijinul unor oameni de bine și al unor sponsori generoși: Cofetăria Elidor, Fundația 13 Septembrie și SC Roexpertcad SRL prin acțiunea Fii și tu Moș Crăciun pentru o zi. Pentru că proiectul nu urmărește performanța în sine, ci dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi intelectuale şi fizice şi promovarea unui stil de viaţă sănătos prin participarea la competiţiile sportive regionale Special Olympics, conform calendarului sportiv avizat de Fundaţia Special Olympics România.
Prin eforturile depuse an de an de echipa de proiect, coordonată de dl prof. kinetoterapeut Adrian Omuț și d-na director, prof. psihopedagog Teodora Pantazi, ,,competiția de baschet a ajuns la ediția XIV, adunând de fiecare dată tot mai mulți participanți din școli speciale, școli integratoare și organizații destinate persoanelor cu dizabilități din țară, prieteni vechi și noi, unii concurenți fiind nelipsiți de la fiecare întrecere sportivă, alții concurând cu această ocazie pentru prima dată", după cum aveam să aflăm de la coordonatorul de proiect, doamna director Teodora Pantazi.
Pe Facebook OviDan, pagină de educație, veți putea urmări și o secvență video de la încălzirea și pregătirea competitorilor.
Ovidiu Dan

Trimite email
luni, 29 aprilie 2024, 04:34:55 Ora de vară a Europei de Est