Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

,,Şcoala de vară - Îndrăzneşte, tu poți”!

La Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bogdan” Vaşcău

,,Şcoala de vară - Îndrăzneşte, tu poți”!

Când ne gândim la copii, ne gândim la bucurie, relaxare, joc...Când spunem vacanță, ne ducem cu gândul la călătorie, joacă, odihnă, timp liber...Toate acestea sunt completate de nevoia copiilor de a fi împreună, bucuria jocului, precum și stimularea creativității și învățării prin joc.

Ne întrebăm adesea: ,,Ce putem face pentru a răspunde nevoilor comunității pentru educație?" şi constatăm că misiunea fundamentală a unei școli este sprijinirea educației copiilor în diferite contexte și, totodată, toată activitatea derulată de către școală trebuie să conducă la îmbunătățirea calității educației materializată în rezultatele obținute de elevi și în modul în care ei se dezvoltă ca indivizi.
O bază educaţională solidă, completată de educația petrecerii timpului liber influențează în mare măsură capacitatea copilului de a progresa pe parcursul traseului său educațional și comportamental. Trebuie să ținem cont de faptul că educația se face în școală prin intermediul activităților curriculare, dar și prin activități complementare de petrecere activă și creativă a timpului liber din vacanță.
În acest sens,  Şcoala Gimnazială ,,Nicolae  Bogdan" Vaşcău, în colaborare cu Asociația Feuerstein Braşov, a derulat proiectul ,,Şcoala de vară - Îndrăzneşte, tu poți"!
Timp de două săptămâni, elevii din clasele pregătitoare - IV au lucrat metoda Feuerstein sub îndrumarea doamnei Lidia Stanciu - profesor logoped şi mediator Feuerstein, au organizat competiții sportive și activități de educație rutieră, ateliere de pictură şi dezvoltare personală, dezvoltarea comportamentului civic, precum şi alte activități distractive, împreună cu învățătorii şi profesorii şcolii.
A fost o experiență extraordinară, iar organizatorii promit că vor mai demara astfel de activități.
În școala noastră învață și copii din medii defavorizate, iar prin intermediul acestui proiect am avut în vedere activități care să le insufle dragostea pentru școală, creând contexte în care aceștia să se simtă valorizați şi să-şi manifeste capacităţile şi aptitudinile.
În aceeaşi măsură, „Şcoala de vară" este un proiect care răspunde așteptărilor formulate de copii, cu activități care să-i țină aproape de școală, să le ofere o alternativă valoroasă de petrecere plăcută și instructivă a vacanței, nu doar în timpului derulării proiectului, ci și mai apoi. Proiectul intitulat sugestiv ,,Îndrăznește, tu poți"! promovează socializarea, incluziunea şi acceptarea celuilalt, pentru că fiecare dintre noi este unic, dar valoros în acelaşi timp.
Pentru că zilnic elevii noştri au avut parte de surprize dulci, dorim să le mulțumim tuturor celor care s-au implicat: conducerea școlii, colaboratorii și prietenii noștri de suflet de la Biserica Filadelfia Velletri din Italia, patronilor restaurantului Muma Codrului, firmei European Food şi minunatelor doamne de la GPP Vaşcău. Mulțumim pentru implicarea activ-participativă doamnei profesor logoped Lidia Stanciu, inițiatoarea acestui proiect, doamnei conf. univ. dr. Otilia Todor, preşedinta Asociației Feuerstein România, agentului de poliție Laza Dănuț Marius, de la Poliția Municipiului Beiuș - Biroul Rutier, profesorilor și copiilor voluntari și tuturor celor care au crezut în acest proiect binevenit pentru școala noastră.
Trebuie să menționăm că înainte de a-şi lua  La revedere,  participanții mici și mari au avut parte de o petrecere surpriză de la care nu au lipsit muzica, dansul, voia bună și dorința revederii în activități similare, anul următor.

Trimite email
luni, 29 aprilie 2024, 22:04:14 Ora de vară a Europei de Est