Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

„De la lege la realitate - despre integrarea școlară în noua viziune a legii învățământului românesc

Masă rotundă

„De la lege la realitate - despre integrarea școlară în noua viziune a legii învățământului românesc

Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont" Oradea a organizat, joi, 8 iunie 2023, Masa rotundă, intitulată „De la lege la realitate - despre integrarea școlară în noua viziune a legii învățământului românesc". Evenimentul s-a desfășurat la sediul Sindicatului Liber din Invățământ Bihor.

Masa rotundă s-a adresat cadrelor didactice din învățământul special, special integrat, învățământul de masă, părinților, studenților și elevilor cu scopul de a promova valorile și principiile învățământului românesc.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor reprezentanți ai instituțiilor învățământului universitar și preuniversitar și ai organismelor cu atribuții în domeniul politicilor educației.
Invitații evenimentului au fost: conf. univ. dr. Karla Barth, decanul Facultății de Științe Socio-Umane, Universitatea din Oradea, prof. dr. Horea Abrudan, inspector școlar general, I.S.J. Bihor, lect. univ. dr. Constantin Pascariu și lect. univ. dr. Laura Bochiș, Universitatea din Oradea, prof. Elena Erdeli, inspector școlar de specialitate pentru învățământul special și special integrat, I.S.J. Bihor, pr. prof. Florin Negruțiu, inspector școlar pentru religie, inspector școlar pentru proiecte educaționale, I.S.J. Bihor, prof. dr. Cristina Avrigeanu, director Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Bihor, prof. dr. Alin Ștefănuț, director al Casei Corpului Didactic Bihor, prof. Flaviu Ștefan Zancu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Bihor, prof. Monica Costa, director al Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu" Oradea, prof. Teodora Pantazi, director al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr.1 Oradea, prof. Carmen Ilisie, director adjunct al CSEI Nr 1, Oradea, prof. Maria Gabriela Adriana Șandor, director al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr.1 Popești, prof. Maria Ramona Vesa, director al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Cristal" Oradea, prof. Andrea Olah, director al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Bonitas" Oradea, prof. Lăcrimioara Șipoș, director al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont" Oradea, prof. dr. Angela Marușca, director adjunct al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont" Oradea, prof. Corina Budurean, Colegiul Tehnic „Traian Vuia" Oradea, prof. de sprijin Ana Domnica Puriș, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont" Oradea; moderatorii mesei rotunde au fost: prof. psihopedagog Melinda Andrea Denes, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont" Oradea, prof. psihopedagog Raluca Petruț, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont" Oradea.
             Audienții au urmărit on-line discuțiile ce au avut loc în jurul unor întrebări pregătite și selectate prealabil din noua lege a învățământului și la final au avut posibilitatea să pună întrebări.  Intervențiile participanților s-au axat în jurul următoarelor cuvinte cheie: colaborare, echitate, performanță, respect, siguranță și responsabilitate în legătură cu incluziunea elevilor cu CES.
Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont" Oradea, mulţumeşte tuturor persoanelor care ne-au onorat cu prezenţa la această activitate. (Melinda D.)

Trimite email
sâmbătă, 27 aprilie 2024, 20:36:40 Ora de vară a Europei de Est